Danemarca este ţara care a renunţat definitiv la restricţiile impuse de pandemie. Asta în baza numărului mare de vaccinări, vorbim de peste 60% din populaţie. Cu alte cuvinte, danezii pot să circule fără mască şi fără certificat verde, iar restaurantele sunt deschise la 100% din capacitate. Şi Anglia a renunţat la mare parte din restricţii încă din luna ianuarie, iar din luna martie englezii vor să nu mai izoleze persoanele depistate pozitiv cu SARS-Cov2.
Franţa a ridicat restricţiile doar pentru cei care au certificatul verde. Şi Finlanda se pregăteşte să ridice măsurile restrictive definitiv. În schimb, Italia este încă în stare de urgenţă, iar intrarea în localuri se poate face doar în baza certificatului verde. Nici Germania nu renunţă la restricţii pentru că nu ar fi atins vârful valului 5. În Austria, vaccinarea a devenit obligatorie de astăzi, 1 februarie, iar în Portugalia rămâne valabil certificatul verde, precum şi masca.
Persoanele care vor intra în Italia din alte ţări ale Uniunii Europene şi prezentau dovada unui test negativ sau un certificat ce demonstra că au trecut prin COVID-19 nu vor mai trebui să prezinte un test negativ începând de marţi. Din cauza contagiozităţii ridicate a variantei Omicron, un test era obligatoriu până acum pentru toate persoanele, indiferent de statutul lor.
De la începutul lui ianuarie, vaccinarea împotriva COVID-19 a devenit obligatorie în Italia pentru persoanele de peste 50 de ani. Începând de marţi, persoanele din acest grup de vârstă care nu au fost imunizate - sau nu au primit doza a doua sau doza booster în pofida faptului că au avut posibilitatea să o facă - vor plăti o amendă de 100 de euro.
Măsura va rămâne în vigoare până pe 15 iunie şi se va aplica tuturor locuitorilor de peste 50 de ani, inclusiv cetăţenilor străini.
Începând din 15 februarie, persoanele din acest grup de vârstă vor trebui de asemenea să prezinte la serviciu dovada vaccinării sau a trecerii prin boală şi vor fi obligate să lucreze în telemuncă dacă nu vor putea prezenta o astfel de dovadă.
Angajaţii sub 50 de ani trebuie să prezinte de asemenea un test cu rezultat negativ. Cei care vor încălca această măsură sunt pasibili de amenzi situate între 600 şi 1500 de euro.
Sunt schimbări şi în ceea ce priveşte mersul la cumpărături. Începând de marţi, clienţii librăriilor, băncilor sau oficiilor vor trebui să prezinte cel puţin un test negativ pentru a putea intra. Regula nu se va aplica în supermarketuri şi farmacii.
În Italia, ţară cu circa 60 de milioane de locuitori, aproape 81% din populaţie a fost vaccinată împotriva COVID-19.
Restaurantele, teatrele, muzeele şi cinematografele din Ţările de Jos îşi vor redeschide porţile de miercuri în pofida unui val masiv de infectări cu varianta Omicron a coronavirusului, a anunţat marţi prim-ministrul Mark Rutte, potrivit DPA.
Cafenelele şi restaurantele, precum şi spaţiile care găzduiesc evenimente culturale vor putea fi deschise până la ora 22:00, respectând restricţii precum obligativitatea purtării măştii şi prezentarea dovezii vaccinării.
Spectatorii vor primi din nou permisiunea de a asista la evenimente sportive precum meciurile de fotbal.
Măsura închiderii magazinelor a fost anulată în urmă cu mai bine de o săptămână la finalul unui lockdown strict impus pe 18 decembrie.
Presiunea asupra guvernului de a renunţa la restricţii a fost uriaşă.
Au existat proteste ale antreprenorilor şi ale sectorului cultural, primarii oraşelor făcând de asemenea apel la ridicarea restricţiilor având în vedere că restaurantele din ţările vecine Germania şi Belgia sunt deschise.
Numărul cazurilor noi de infectare continuă să crească rapid. Până luni, 65.000 de infectări suplimentare au fost înregistrate într-un interval de 24 de ore în Ţările de Jos.
E posibil ca infectările să fie mai numeroase, însă sistemele informatice ale autorităţilor sanitare nu pot procesa numărul ridicat al testelor cu rezultat pozitiv pentru depistarea COVID-19.
Rata de incidenţă în ultimele şapte zile este de aproape 2.000 de noi infectări la 100.000 de locuitori.
Austria va introduce obligativitatea vaccinării pentru adulţi împotriva coronavirusului de la începutul lui februarie, sub riscul unei amenzi ridicate, a declarat duminică cancelarul austriac Karl Nehammer, conştient de caracterul "sensibil" al acestei premiere europene care divizează societatea, relatează AFP.
"Aşa cum era prevăzut, vom face vaccinarea obligatorie de la începutul lui februarie" pentru cei de peste 18 ani, a declarat la Viena, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful conservator al guvernului, care conduce ţara împreună cu ecologiştii.
Toată săptămâna au avut loc dezbateri furtunoase în Parlament în jurul acestui proiect, în contextul în care 78,5% din populaţia eligibilă este vaccinată în acest moment cu schema completă.
"Este un proiect sensibil" dar "conform Constituţiei", care necesită "o fază de adaptare" care să le permită celor recalcitranţi să se vaccineze "până la jumătatea lui martie", a detaliat el.
Nu mai puţin de 27.000 de persoane au demonstrat sâmbătă în capitala austriacă împotriva acestei măsuri controversate, acuzată că încalcă libertăţile individuale.
"După aceea vor fi efectuate controale" şi a nu fi vaccinat va reprezenta un "delict" pasibil de "sancţiuni" financiare între 600 şi 3.600 de euro, în caz de recidivă.
Luată un timp în calcul, vaccinarea minorilor în vârstă de peste 14 ani a fost în cele din urmă abandonată şi numai adulţii vor fi vizaţi de măsură, a precizat liderul conservator în prezentarea proiectului de lege care urmează să fie adoptat joi de parlament.
Certificatul vaccinal se impune într-un număr crescând de ţări pentru anumite profesiuni, categorii de populaţie sau anumite activităţi. Însă vaccinarea anti-COVID obligatorie pentru toţi rămâne o excepţie. Ea a intrat în vigoare până acum în Ecuador, Tadjikistan, Turkmenistan, Indonezia şi Micronezia.
În Germania, un proiect similar, apărat de noul cancelar social-democrat Olaf Scholz, ar putea fi dezbătut în Bundestag la sfârşitul lui ianuarie.
Guvernul austriac justifică această măsură rară prin sufocarea spitalelor şi dorinţa sa de a atinge o rată de vaccinare de 90%, care ar permite potrivit experţilor săi atingerea unei imunităţi colective.
Măsura dispune de o largă majoritate în cameră, unde conservatorii şi Verzii, dar şi social-democraţii şi liberali susţin textul. Numai extrema dreaptă este împotrivă, în numele protejării libertăţilor individuale.
Excepţii sunt prevăzute pentru femeile însărcinate şi toate persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale.
Sesizarea acestor excepţii în registrul naţional al vaccinărilor nu va fi posibilă decât începând in aprilie, a avertizat organismul însărcinat cu colectarea datelor.
Duminică, potrivit cifrelor guvernului, 5,8 milioane de locuitori din această ţară a Europei centrale care numără 7,4 milioane de persoane eligibile pentru vaccinare dispuneau de un certificat vaccinal la zi.
Regiunea spaniolă Catalonia a decis să pună capăt începând de vineri obligativităţii de prezentare a unui ''permis sanitar'' pentru a intra în baruri, restaurante şi săli de sport, considerând această formalitate drept lipsită de eficacitate în faţa contagiozităţii variantei Omicron a noului coronavirus, relatează joi AFP.
"O parte importantă din populaţie este susceptibilă din nou să fie infectată (...), independent de statutul de vaccinare sau de faptul că a contractat deja boala", a explicat într-un comunicat guvernul regional catalan, care urmează astfel recomandarea unui comitet de experţi.
"În consecinţă, eficacitatea utilizării obligatorii a certificatului COVID scade", se adaugă în comunicatul citat.
Decizia a fost publicată joi în monitorul oficial regional.
În Catalonia, regiune turistică unde trăiesc 7,7 milioane de oameni, aşa-zisul permis sanitar este cerut de la finele lui noiembrie anul trecut la intrarea în baruri, restaurante şi săli de sport.
Deşi numărul de cazuri de infectare se menţine foarte ridicat în Catalonia, spitalele nu mai sunt saturate în măsura în care autorităţile să considere că se poate ajunge la cel mai pesimist scenariu. Prin urmare, regiunea a ridicat majoritatea restricţiilor, marţi fiind anulate limitele de ocupare a restaurantelor şi limita de zece persoane pentru reuniuni private.
Acum o săptămână a fost ridicată şi interdicţia de circulaţie între 1.00 şi 6.00 a.m. impusă de la sfârşitul lui decembrie într-o mare parte din regiune, inclusiv la Barcelona, singura restricţie ce rămâne în vigoare fiind închiderea discotecilor.
În Spania, unde regiunile sunt competente în materie de sănătate, unele dintre administraţiile locale au instaurat permisul sanitar pentru acces într-o serie de spaţii publice.
În pofida ratei ridicate de vaccinare - 90,7% din populaţia de peste 12 ani vaccinată cu "schema completă" -, cazurile de infectare cu noul coronavirus au explodat de la finele lui decembrie în Spania, care înregistrează una din cele mai mari incidenţe din Europa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News