Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Erdogan amenință SUA: "Vom reacționa"
WhatsApp
 Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri că Ankara va reacționa în mod proporțional în cazul în care Statele Unite vor impune sancțiuni față de decizia Turciei de achiziționa armament din Rusia și de a continua construcția gazoductului TurkStream, informează Reuters.

Declarația liderului de la Ankara vine în contextul în care Congresul Statelor Unite a propus sancționarea Turciei după decizia acestei țări de a achiziţiona un sistem antiaerian rus de tip S-400, dar și după ce Ankara a decis continuarea construirii gazoductului TurkStream, care va aproviziona Turcia cu gaze naturale din Rusia.

De asemenea, Erdogan a declarat că acordul privind livrarea sistemului de tip S-400 a fost deja finalizat.

El a mai spus că impunerea de sancțiuni de către Washington ar fi un abuz. „Este o încălcare a drepturilor noastre în adevăratul sens al cuvântului. Cu siguranță că vom impune propriile noastre sancțiuni”, a spus președintele turc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel