Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Epidemia de holeră face PRIMA VICTIMĂ în Mozambic
WhatsApp
Epidemia de holeră cu care se confruntă centrul Mozambicului, ca urmare a inundaţiilor provocate de trecerea, la jumătatea lui martie, a ciclonului tropical Idai, a făcut prima victimă, în timp ce peste o mie de persoane sunt contaminate, au anunţat luni autorităţile sanitare mozambicane, citate de AFP.

Decesul a fost înregistrat în portul Beira, devastat de trecerea ciclonului, a precizat directorul naţional pe probleme de sănătate, Ussein Isse, în cursul bilanţului său cotidian în faţa presei.

Numărul cazurilor de holeră înregistrate a continuat să crească şi a atins luni dimineaţa un total de 1.052, potrivit oficialului mozambican, care a precizat că 96 de pacienţi care au contractat maladia sunt în continuare spitalizaţi.

Ciclonul tropical Idai a lovit din plin Beira, al doilea oraş ca mărime al Mozambicului, şi pe cei o jumătate de milion de locuitori ai săi pe 14 martie.

Ploile diluviene şi vântul puternic au provocat distrugeri şi inundaţii masive care au provocat, potrivit celui mai recent bilanţ, peste 700 de morţi, nu numai în Mozambic, ci şi în ţările vecine Zimbabwe şi Malawi.

În pofida acţiunilor de salvare şi a ajutorului umanitar venit din lumea întreagă, sute de mii de sinistraţi trăiesc în continuare în condiţii foarte precare în zone cuprinse de ape murdare care favorizează propagarea unor epidemii precum holera. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel