Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Emilian Imbri, managerul Spitalului "Dr. Victor Babes" din Bucureşti: "Acum nu mai avem nimic de făcut"
WhatsApp
Emilian Imbri, managerul Spitalul Victor Babes a declarat marţi, 3 octombrie, într-o intervenţie la Digi 24, că România a ajuns în punctul în care nu mai poate face nimic pentru a stopa pandemia.  
emilian_imbri

"Acum nu mai avem nimic de făcut. În momentul în care ajungem în situaţia asta, în care fiecare zi numărul de cazuri creşte cu 5.000, 6.000, nu se mai poate face nimic. Ce ne facem, însă, că nu avem suficiente paturi pentru a interna toată populaţia României? Avem nevoie de vreo 18.000 de paturi ca să stăm liniştiti şi de 8.000 de paturi de terapie intensivă. Părerea mea este că în momentul de faţă nu mai avem nimic de făcut decât să respectăm ce trebuie să respectăm. Se poate lua modelul din ţările din jurul nostru, cu riscul pe care şi le-au asumat şi aceste ţări. Mă refer aici la riscul unor demonstraţii. E singurul lucru pe care poţi să îl mai faci", a declarat Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeş.

"Poate ajungem la acel adevăr, pe care toţi s-au ferit să îl recunoască. Această boala nu poate fi stăvilită decât prin măsuri foarte stricte şi nu are tratament. Nu putem decât să eşalonăm îmbolnăvirile, ca să nu se îmbolnăvească foarte mulţi români deodata. În România sunt peste 500 de spitale, aprope jumătate au intrat deja în circuitul COVID. Restul de spitale sunt spitalele mari, grele, spitale judeţene cu 900 de paturi. Spitalele mari nu trebuie să ajungă spitalele COVID. Este greu de dovedit un număr mare de pacienţi plus că ar rămâne orice boala fără suport", a mai precizat Emilian Imbri la Digi24.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel