''Acest deces nu este cel al unui copil de vârstă şcolară, ci este vorba despre un bebeluş' din cantonul Argovia (nord). .Copiii se îmbolnăvesc mai rar decât adulţii, sunt mai puţin infecţioşi, dar pot exista şi astfel de cazuri'', a declarat un reprezentant al Oficiului federal de sănătate publică, Stefan Kuster.
În Elveţia, COVID-19 a provocat moartea a peste 1.650 de persoane de la depistarea primului caz pe 24 februarie în cantonul Ticino, aflat la graniţa cu Italia. Peste 30.800 de persoane au fost testate pozitiv, dintr-o populaţie de circa 8,5 milioane de locuitori, echivalentul unei rate de incidenţă de 359 de cazuri la 100.000 de persoane. În ultimele 24 de ore, pe teritoriul ţării au fost înregistrate 32 de cazuri suplimentare şi două decese, printre care şi cel al bebeluşului.
Potrivit agenţiei de presă ATS, doi copii, frate şi soră, au fost contaminaţi cu noul coronavirus în vestul oraşului Basel, la frontiera cu Franţa. În concluzie, circa 70 de persone (familie, colegi de clasă şi profesori) au fost plasaţi în carantină până pe 5 iunie. Autorităţile nu cunosc încă modalitate prin care cei doi copii s-au contaminat. Aceştia urmează să stabilească dacă este necesar să plaseze şi alte cadre didactice în carantină.
Elveţia, care nu a impus restricţii de izolare la domiciliu la fel de stricte ca alte ţări europene, a început pe 27 aprilie să relaxeze măsurile anti-COVID-19. Şcolile, magazinele, restaurantele şi muzeele şi-au redeschis deja porţile, chiar dacă măsurile de distanţare fizică şi de igienă sunt în continuare în vigoare. Începând cu 30 mai, vor fi autorizate adunările spontane de până la 30 de persoane. Începând cu 6 iunie, vor fi posibile toate manifestările publice sau private de până la 300 de persoane. Toate localurile de divertisment şi de petrecere a timpului liber, precum cinematografele şi piscinele, vor putea din nou primi clienţi. Şcolile profesionale, liceele şi universităţile ar putea proceda într-un mod similar
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News