Un număr de 117 obiective au fost închise de pompieri, iar alte aproape 350 şi-au suspendat activitatea în ultimii trei ani, în urma acţiunilor preventive ale lucrătorilor IGSU, care au emis peste 8.400 de avize şi autorizaţii la cluburi şi alte obiective cu aflux de persoane.
"Acţiunile preventive derulate la nivel naţional, în perioada noiembrie 2015 - septembrie 2018, au fost orientate cu precădere asupra obiectivelor care înregistrează un aflux de persoane şi pentru care sunt necesare măsuri sporite de securitate la incendiu", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit sursei citate, inspectorii de prevenire au derulat 32.844 controale la cluburi, baruri, discoteci, săli aglomerate, mall-uri, unităţi turistice de cazare, precum şi la cele de comerţ şi alimentaţie publică. În urma acţiunilor derulate în teren, au fost aplicate 22.607 amenzi, în cuantum de 76.162.500 lei.
O mare parte dintre controalele în cluburi şi alte localuri publice s-au realizat inopinat, preponderent în timpul nopţii, pentru a fi constatate şi înlăturate neregulile care ar fi putut pune în pericol viaţa ocupanţilor, precizează IGSU.
Principalele probleme identificate au constat în improvizaţii la instalaţia electrică, nemarcarea cu iluminat de siguranţă a căilor de evacuare şi a hidranţilor interiori, deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, neefectuarea lucrărilor de întreţinere şi de reparare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor.
"Ulterior aprobării actului normativ care reglementează criteriile pentru aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării (HG 915/03.11.2015), 117 dintre obiectivele verificate au fost închise pentru încălcări grave privind securitatea la incendiu. Cele mai multe obiective închise au fost din categoriile cluburi, discoteci, comerţ şi alimentaţie publică. Alte aproximativ 350 obiective au luat decizia proprie de a-şi suspenda activitatea, întrucât nu erau îndeplinite cerinţele de conformare la foc", se arată în comunicat.
Dintre obiectivele închise de către pompieri, doar 67 au fost redeschise, după ce au fost îndeplinite măsurile de siguranţă pentru utilizatori şi astfel a fost obţinută autorizaţia de securitate la incendiu.
Conform IGSU, specialiştii în prevenire opresc funcţionarea atunci când, pe timpul verificărilor, constată depăşirea numărului de utilizatori cu peste 10%, desfiinţarea sau blocarea căilor de evacuare ori desfiinţarea instalaţiilor speciale de stingere, detectare, semnalizare şi avertizare.
"În condiţiile modificării cadrului legislativ privind obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu, în perioada 2016 - 2018, s-au înregistrat, în fiecare an, creşteri ale solicitărilor de până la 130% faţă de anul 2015. Pentru categoriile de construcţii care înregistrează un aflux de persoane, au fost emise 8.486 avize şi autorizaţii de securitate la incendiu (4.803 avize şi 3.683 autorizaţii)", relevă comunicatul.
Din evidenţele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, la nivel naţional există 58.279 cluburi, baruri, discoteci, săli aglomerate, mall-uri, unităţi turistice de cazare, de comerţ şi de alimentaţie publică, dintre care pentru 3.237 (6%) mai este necesară obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Celelalte obiective se regăsesc în situaţia în care şi-au obţinut autorizaţia sau în situaţia în care nu necesită obţinerea acesteia.
Dintr-un total de 1.191 de cluburi şi discoteci aflate în evidenţele unităţilor IGSU, 280 obiective (23,5%) funcţionează fără deţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu.
"Prin obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu se certifică îndeplinirea cerinţei fundamentale - securitate la incendiu (existenţa căilor de evacuare, a instalaţiilor speciale de stingere, detectare, semnalizare sau desfumare, a celor de iluminat şi a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor etc.)", aminteşte IGSU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News