"E o măsură de precauţie. Mai bine să mă amuz mai târziu decât să mă trezesc într-un conflict şi să nu mă pot apăra decât cu o mătură", spune Peter Rostas, un tânăr tată în vârstă de 33 de ani, stând la coadă în faţa unui butic din Budapesta care vinde arme nemilitare, pentru care nu e nevoie de permis.
"Vindem de cinci ori mai mult decât de obicei în martie. Am putea vinde şi de 15 ori mai mult dacă am mai avea arme cu gloanţe de cauciuc, dar nu mai avem", susţine Gabor Vass, deţinătorul a trei magazine de arme în capitala ungară, inclusiv al celui din care Rostas s-a decis să-şi cumpere un pistol cu gaz.
Controlul armelor este strict în Europa de est, la fel ca în restul continentului, dar cererea de arme mici a crescut odată cu anxietatea produsă de noul virus. Asociaţia producătorilor de arme din Republica Cehă, de exemplu, a afirmat că proprietarii de magazine raportează creşterea cererii şi o majorare de două cifre a vânzărilor.
Atât în Republica Cehă, cât şi în Ungaria sunt înregistraţi circa 300.000 de deţinători de permise de port-armă, la o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori în fiecare din cele două ţări, iar pentru anumite tipuri de arme uşoare permisele nu sunt obligatorii.
În Ungaria au fost înregistrate până în acest moment 167 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi şapte decese. Premierul Viktor Orban a afirmat însă luni că numărul real al contaminărilor este probabil mult mai mare.
"Dacă de acum oamenii se bat pe hârtie igienică, ce va fi mai încolo, dacă magazinele nu vor mai avea marfă? (...) Nu intenţionez să omor pe nimeni, dar e reconfortant să ai o armă acasă", mai spune Rostas.
Vass atrage însă atenţia că şi armele uşoare pentru care nu este nevoie de permis pot fi extrem de periculoase folosite în mod greşit, iar pistoalele cu gaz pot fi chiar letale de la distanţă mică.
"Oamenii au luat-o razna. Cumpără orice nu necesită licenţă - pistoale cu gaz, arme cu bile şi chiar şi arcuri, care pot provoca răni grave", a remarcat proprietarul magazinului.
Poliţia şi guvernul ungar nu au răspuns deocamdată la solicitarea de comentarii formulată de Reuters.
Vânzările de arme şi muniţii au înregistrat un salt şi în SUA, pe fondul temerilor de tulburări sociale, în paralel cu agravarea situaţiei create de epidemie
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News