„Emailuri false în numele ANAF! Nu deschideți emailurile provenite de la [email protected]!”, transmite Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. ANAF informează contribuabilii asupra unui val de mesaje transmise prin email, care utilizează denumirea, precum și coordonatele instituției (număr telefon, adresa poștală). ANAF precizează că nu are deschisă adresa respectivă de email.
„Persoanelor juridice, dar și celor fizice, care recepţionează aceste mesaje, în care sunt informate despre discrepanțe în evidența fiscală, le recomandăm să nu deschidă mesajele și nici atașamentele acestora”, este sfatul celor de la ANAF.
Utilizatorii de Intagram trebuie să fie atenți la ce mesaje primesc pe aceste platforme, avertiza, vara trecută, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), pentru că au descoperit un nou tip de fraudă.
Specialiștii transmit că atacatorii trimit utilizatorilor mesaje de pe conturi false, care simulează un serviciu de asigurare a repectării drepturilor de autor. Conform acestora, utilizatorul primește un mesaj prin care este anunțat că a încălcat anumite drepturi de autor sau reguli ale comunității, dar pe care le poate contesta accesând un formular.
“Link-ul pentru formular duce însă către un site de phishing, identificat și de Google ca atare, care copiază identitatea vizuală Instagram și care cere introducerea datelor de acces la cont. Odată ce un utilizator a introdus aceste date și nu are activată autentificarea în 2 pași (2FA) poate pierde accesul la cont în dauna atacatorilor”, avertizează specialiștii CERT-RO.
Aceștia transmit că trebuie evitată accesarea unor astfel de link-uri, înainte de o verificare cu o soluție de securitate. De asemenea, ei avertizează oamenii să nu introducă date de cont în urma unor astfel de mesaje primite din surse necunoscute. În plus, specialiștii CERT-RO cer utilizatorilor care ajung în astfel de situații să raporteze către rețeaua socială astfel de conturi care fac activități malițioase, pentru a fi închise.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News