Duhovnicul Mănăstirii Durău, Teodosie Paraschiv, le-a vorbit credincioșilor de nenumărate ori despre controlul oamenilor prin cipurile din vaccin și despre magneți la locul injecției, sau despre Guvernul Mondial creat de extratereștri, scrie Reporter de Iași.
Astfel, jurnaliștii de la reporteris.ro au intrat în posesia unor înregistrări cu predici de liturghie ținute de Teodosie Paraschiv, în care duhovnicul Mănăstirii Durău transmite că Dumnezeu este singurul care te protejează de COVID, dar și că în Occident sunt păgânii. Ba mai mult, Teodosie Paraschiv își vinde cuvântările adunate într-un volum și un CD chiar la ușa bisericii, fără niciun bon fiscal, susține sursa citată.
Vaccinul este considerat otravă, însăși existența acestei pandemiei este negată. Scopul ar fi, susține preotul, reducerea masivă a populației de pe Pământ și instalarea unui Guvern mondial.
Mănăstirea Durău este un loc emblematic pentru Mitropolia Moldovei, unde Patriarul Daniel voia să facă un „Athos al României”.
Câteva fragmente dintr-o înregistrare realizată de un enoriaș la slujba din curtea Mănăstirii Durău, pe 3 octombrie 2021. Vorbește părintele Teodosie Paraschiv: „Transumanismul este o mișcare care dorește crearea unui om nou, a unui om hibrid. Omul 2.0. Adică un om care să fie un fel de organism modificat genetic. Cum se ajunge aicea? Prin ARN mesager care este injectat prin aceste așa zise vaccinuri. Scopul acestor vaccinuri sau așa zise vaccinuri este ca să ne modifice ADN-ul, să ne transforme în hibrizi. Care să putem ușor să comunicăm, cum am spus, cu sistemul de calculatoare și cu rețeaua 5G. Reducerea populației prin vaccinare, găsiți aici (în carte – n.r.) declarațiile oamenilor politici despre cum vor să reducă populația. Prin vaccinare (...)”.
„Problema este că aceste civilizații extratereste sau acești extratereștri nu sunt altceva decât demoni. Înțelegeți? Ei sunt aduși pe Pământ prin tot felul de experiențe. Guvernele primesc tehnologie din partea acestor demoni și caută ca prin intermediul tehnologiei să li se faciliteze venirea în planul nostru tridimensional material. Pentru că ei sunt duhuri. Ei trăiesc în alte dimensiuni. Dar nu pot să se manifeste în lumea asta decât dacă li se creează un mediu. Adică, roboți biologici care nu au suflet. De exemplu, se creează corpuri de om clonate, dar n-au suflet. Și-atunci vin demonii aceștia și intră în aceste clone și se manifestă în lumea noastră. De asemenea, cum vă spuneam, inteligența artificială va fi un mijloc prin care acești demoni sau extratereștri, cum vreți să-i numiți, vor să ne controleze pe fiecare dintre noi”.
„Dacă te-ai vaccinat, ești un om mort. Ți-ai semnat condamnarea la moarte. Pentru că nu sunt vaccinuri, repet. Aveți mare, mare grijă. Și nu lăsați ca să vă fie, cumva, otrăviți copiii. Indiferent ce v-ar spune ei. Dacă vă iubiți copiii, nu-i lăsați. Eu, de aici din fața Sfântului altar, nu pot să predic altceva, încerc să vă protejez”.„Guvernul s-a aliat cu sataniștii ca să reducă populația”
„În primul și primul rând și principalul scop este de a grăbi instaurarea unui Guvern mondial. Și instaurarea, după cum știți, a lui Antihrist care este omul Diavolului. Toți mai marii lumii colaborează pentru instaurarea acestui Guvern mondial antihristic și anticreștin.
Vedeți că cei care sunt astăzi mai mari în țara noastră s-au coalizat cu acești sataniști și cu acești dușmani ai bisericii și tot fac presiuni asupra bisericii și asupra noastră ca să nu mai venim la biserică, dacă s-ar putea de Paști să nu se mai facă slujbe de frica virusului. Pe care tot ei l-au răspândit și-l răspândesc ca să reducă populația”.
„Vedeți că toți acești sataniști, că nu le pot spune altfel, că sunt criminali, și-au votat legea asta a vaccinării obligatorii. De ce credeți? De ce atâta grabă să se vaccineze toată lumea? De ce ăla care vrea să se vaccineze, n-are decât să se vaccineze? El este vaccinat și virușii nu se ating de el. De ce să se teamă de mine care nu vreau să mă vaccinez?
Dar scopul lor este să otrăvească lumea. Pentru același motiv, să reducă populația. Să introducă sterilitate la copii și la tineri, iar pe cei bolnavi să-i omoare. Că și-așa, vedeți, că zic ei, nu mai sunt resurse pe pământ și nici bani să mai plătească pensii. Sunt criminali. Ce trebuie să facem noi? Să avem grijă să nu fim ca oile”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News