Anunțula fost făcut, duminică, de preşedintele ţării, Hassan Sheikh Mohamud, transmit AFP şi Reuters. O sută de persoană au murit şi 300 au fost rănite, dar ambele bilanţuri continuă să crească, a declarat preşedintele după ce s-a deplasat la locul atentatului. Precedentul bilanţ era de 10 morţi.
Două maşini cu explozibili au fost detonate la interval de câteva minute în cursul după-amiezii în apropierea unei intersecţii animate, fiind urmate de focuri de armă într-un atac care a vizat Ministerul Educaţiei.
'Oamenii noştri care au fost masacraţi erau mame cu copii în braţe, taţi cu probleme de sănătate, studenţi care erau trimişi să înveţe, comercianţi care munceau din greu pentru familiile lor', a spus preşedintele.
Atacul a avut loc în aceeaşi intersecţie în care un camion a explodat la 14 octombrie 2017, omorând 512 oameni şi rănind mai mult de 200.
'S-a întâmplat în acelaşi loc şi tot împotriva unor nevinovaţi. Nu este drept. Dacă Dumnezeu va voi, nu vor mai avea capacitatea să comită un nou atentat', a mai spus Mohamud, referindu-se la jihadiştii din gruparea shebab.
Atentatul nu a fost revendicat deocamdată, dar autorităţile somaleze atribuie în general acest tip de atac militanţilor jihadişti shebab, care comit cu regularitate atacuri în capitală şi alte oraşe mari din Somalia.
Ei au revendicat atacul de săptămâna trecută împotriva unui hotel din oraşul portuar Kismayo, atac soldat cu nouă morţi şi 47 de răniţi.
După un asalt spectaculos de 30 de ore al islamiştilor împotriva unui hotel din Mogadiscio la sfârşitul lunii august, preşedinte Mohamud a promis un 'război total' pentru eliminarea militanţilor shebab şi a cerut populaţiei să 'stea deoparte' de zonele controlate de islamişti care urmau să fie vizaţi de viitoare ofensive.
Forţele de securitate şi miliţii ale clanurilor locale au lansat operaţiuni militare în centrul ţării, care au permis autorităţilor să recâştige teren în dauna islamiştilor.
Pe lângă insurecţia shebab, Somalia este ameninţată şi de o foamete iminentă, provocată de cea mai gravă secetă din ultimii mai bine de 40 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News