Potrivit autorităților ungare, în duba respectivă se aflau optsprezece pakistanezi, iar vehiculul cu numere de înmatriculare spaniole era condus de un român. Accidentul s-a produs după ce polițiștii au vrut să oprească duba suspectă. Șoferul nu a oprit, dar și-a continuat călătoria și a lovit stâlpul de electricitate.
Potrivit polițiștilor, pasagerii nu au putut face o dovadă credibilă a identității lor și că se aflau legal în Ungaria. Prin urmare, după ce au primit îngrijirile medicale necesare, toți migranții au fost conduși la secția de poliție, relatează hirtv.hu.
Străinii sunt urmăriți penal, iar șoferul român este suspectat de trafic de persoane. Această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani, într-un caz calificat de până la cinci la cincisprezece ani.
Un alt român care a lucrat ani de zile ca muncitor ocazional la fermele de la periferia orașului Balástya este acuzat de vătămare cauzatoare de moarte, după ce și-a bătut, fără milă, un prieten.
Potrivit informațiilor prezentate în instanță, criminalul român și-a surprins prietenul în timp ce îi mânca din bucate, așa că s-a enervat și l-a luat la bătaie.
L-a lovit de mai multe ori în față, până când victima a căzut. Românul însă nu s-a oprit și a continuat să-l lovească și cu piciorele în spate și gât. Românul s-a calmat într-un final, însă a fost prea târziu pentru victima sa. Bătaia a fost atât de cruntă, încât victima a murit din cauza rănilor, potrivit publicației origo.hu.
Parchetul l-a acuzat pe român de vătămare cauzatoare de moarte. Instanța maghiară l-a condamnat pe român la 7 ani de închisoare și l-a expulzat din Ungaria pentru 10 ani. Hotărârea nu a fost definitivă și a fost atacată cu recurs. Procurorii Parchetului General Seghedin recomandă instanței de fond menținerea hotărârii în primă instanță. Aceștia pot lua o decizie finală în caz la Comisia de judecată din Szeged.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News