Marți dimineața, cu puțin înainte de ora 6.30, un șofer român, în vârstă de 61 de ani, rezident în Rimini, se deplasa pe A14. Cu puțin timp înainte de intersecția cu Ravenna pentru cei care veneau dinspre Bologna, la kilometrul 56+300, a pierdut brusc controlul a vehiculului greu, ajungând în afara drumului.
Salvatorii de la 118 din Imola s-au deplasat la fața locului și l-au scos pe șoferul camionului, dintre fiare, dar nu au mai putut face nimic pentru el: bărbatul a murit pe loc. Dinamica accidentului mortal nu a fost încă clarificată. Cercetările legale au fost încredințate Poliției Rutiere Ravenna, aflate deja la fața locului în urma accidentului. De asemenea, a fost prezent și Detașamentul de Pompieri Imola, scrie ravennatoday.it.
Un alt șofer român a murit, la începutul lunii, în Italia după ce s-a izbit cu camionul său de un alt autotren.
Coliziune terifiantă între două camioane pe A22, la Trento, în Italia. Victima este un șofer de camion român. Avea 49 de ani și a murit pe loc, în cabina sa distrusă, după ce s-a izbit cu camionul său de un alt camion de mare tonaj oprit în stația de urgență.
Accident tragic petrecut, pe 12 noiembrie, pe Autostrada A22, în apropiere de interportul Trento. Un șofer de camion român în vârstă de 49 de ani și-a pierdut viața în urma unei coliziuni devastatoare între două vehicule grele. Accidentul s-a petrecut pe sensul de mers spre sud, la scurt timp după poarta de taxare Trento Nord, într-o zonă cu trafic intens.
Bărbatul, al cărui nume nu a fost dezvăluit încă, se afla la volanul unui camion articulat care se îndrepta spre Modena. Cu puțin timp înainte de ora 19.00, vehiculul său a intrat într-o coliziune violentă cu un alt camion de mare tonaj, care era parcat în stația de urgență de pe marginea autostrăzii.
Ambele camioane implicate în tragedie aveau numere de înmatriculare străine. Din păcate, pentru șoferul camionului în mișcare, nu a existat nicio șansă de supraviețuire. Impactul extrem a condus la distrugerea cabinei tractorului, iar șoferul a pierit pe loc, captiv între resturile contorsionate ale vehiculului său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News