Potrivit Poliției de Frontieră, aceștia erau ascunşi în automarfare sau pe jos. Conform acestora, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria.
Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, semințe de floarea soarelui pentru o societate din Austria. În urma efectuării controlului, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, doi cetăţeni străini, iar în urma verificărilor, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan.
,,Acțiuni asemănătoare au avut loc și la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde polițiștii de frontieră au efectuat controlul pentru două automarfare conduse de șoferi români ce transportau profile metalice și componente auto pentru diferite societăți comerciale din Slovacia și Italia. În urma efectuării controlului, s-au descoperit în total, în compartimentele destinate mărfurilor, paisprezece cetățeni străini. În cadrul verificărilor s-a stabilit că sunt cetățeni din Pakistan și Afganistan, solicitanți de azil în țara noastră.
De asemenea, și la Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, la intrare în localitatea Nădlac, au fost depistate șase persoane care se deplasau pe jos spre teritoriul statului vecin. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan", informează Poliția de Frontieră.
Potrivit Poliției de Frontieră, nava amiral Ștefan cel Mare, din dotarea Gărzii de Coastă, aflată în această perioadă în misiune în Italia, în cadrul Operațiunii Comune Themis 2021, coordonată de către Agenția FRONTEX, a participat alături de autoritățlle italiene la o complexă acțiune de salvarea a 244 de persoane aflate în pericol pe Marea Mediterană.
Acțiunea de salvare s-a desfășurat pe timp de noapte și furtună puternică, în largul coastelor Calabriei (Italia), în condiții meteo severe.
Astfel, în urma acțiunii, polițiștii de frontieră au reuşit salvarea a 244 de persoane, printre care un nou-născut și alti 41 de minori, care călătoreau într-o ambarcaţiune veche de pescuit, din lemn.
După ce au fost salvate, toate persoanele au fost duse în siguranță în cel mai apropiat port, unde au fost preluate de către agenţii portuari şi de voluntari, informează Poliția de Frontieră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News