Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Două TIR-uri cu destinația Italia, oprite la ieșirea din țară. Polițiștii au încremenit când au verificat marfa
WhatsApp
Polițiștii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 66 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două TIR-uri. 
Două TIR-uri cu destinația Italia, oprite la ieșirea din țară. Polițiștii au încremenit când au verificat marfa

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta, județul Bihor, au depistat cu ajutorul dronei din dotare, 18 cetăţeni din diverse state afro-asiatice care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pe la frontiera verde.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din țară, doi cetățeni români, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în România. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, poliol (compus organic) și pal pentru societăți comerciale din Italia.

În urma efectuării controlului amănunțit al mijloacelor de transport, au fost descoperiți, ascunși în semiremorci, printre bunurile transportate, 66 de cetățeni străini, într-unul din mijloace fiind depistați 46 de cetățeni, iar în celălalt 20.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din diverse state afro-asiatice (Pakistan, Bangladesh, Egipt, Sri Lanka și India), ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

 

Mai multe persoane, depistate ascunse într-un lan de grâu 

 

În data de 26.06.2023, în jurul orei 21.45, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de frontieră Salonta, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat cu ajutorul aparaturii din dotare, mai multe persoane ascunse într-un lan de grâu.

S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau persoanele și cu ajutorul dronei din dotarea Sectorului Poliție de frontieră Curtici, la aproximativ 2000 de m față de linia de frontieră, colegii noștri au reușit interceptarea acestora. Întrucât nu își justificau prezența în zonă, persoanele au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea unor verificări suplimentare. La cercetări, polițiștii au stabilit că este vorba despre 18 cetățeni din Sri Lanka.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel