Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Două românce, rănite grav într-un accident feroviar. Una dintre victime a fost proiectată prin parbriz
WhatsApp
Un grav accident rutier a avut loc, vineri după-amiază în județul Suceava. Evenimentul s-a produs la intrare în localitatea Bucșoaia, oraș Frasin.
Două românce, rănite grav într-un accident feroviar. Una dintre victime a fost proiectată prin parbriz

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, este vorba despre un autoturism acroșat de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată, la ieșire din Gura Humorului spre Frasin. Una dintre femei a fost transportată la UPU Suceava. Persoana resuscitată a fost scoasă din stopul cardio-respirator și dusă la  CPU Gura Humorului.

„Doar una dintre victime a fost încarcerată. Cea de-a doua a fost proiectată în exteriorul mașinii prin parbriz. Aceasta este în stare de inconştienţă şi i se aplică manevre de resuscitare. Victima încarcerată a fost extrasă. Este semiconştientă, iar echipajele SAJ şi SMURD o stabilizează din punct de vedere medical. Ambele victime sunt femei“, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, citat de BZI.ro

„În urma accidentului au rezultat două persoane încarcerate. Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 și ambulanță SMURD TIM, cu sprijinul a două echipaje SAJ.  Evenimentul s-a produs la intrare în localitatea Bucșoaia, orașul Frasin“, a precizat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Un alt accident grav, în care au fost rănite cinci persoane, s-a produs pe 18 octombrie în Timiș. 

 

Cinci români, răniți în urma unei coliziuni în Timiș 

 

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident care s-a produs în această dimineaţă pe Autostrada A1 Deva - Nădlac, pe sensul de mers Arad - Timişoara, în zona localităţii Giarmata, judeţul Timiş.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 504, pe sensul de mers Arad - Timişoara, în zona localităţii Giarmata, judeţul Timiş, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme.

Potrivit autorităților, în urma impactului dintre cele două autoturisme au rezultat cinci victime, cu leziuni uşoare din primele verificări. De asemenea, potrivit sursei citate, în acest moment se circulă doar pe o bandă, cealaltă fiind blocată. Același lucru se întâmplă și pe banda de urgență.

 [citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel