Potrivit IPJ Arad, accidentul a avut loc pe A1, pe sensul de mers Nădlac-Arad, la aproximativ 5 kilometri de ieșirea spre orașul Pecica.
În accident au fost implicate două microbuze. Unul dintre ele a intrat în cel care circula în față.
Conform polițiștilor, în urma impactului au fost rănite ușor mai multe persoane. La fața locului, ISU Arad intervine cu o autospecială pentru transport victime multiple, o autospecială de stingere cu apă si spumă, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD.
“În această seară, în jurul orei 22:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, “Vasile Goldiș” al județului Arad, a fost alertat de producerea unui accident rutier, în care au fost implicate două microbuze, pe A1, la Km 560, sensul de mers Nădlac-Arad la aproximativ 5 km de ieșirea spre orașul Pecica“, a transmis ISU Arad.
Reamintim că un alt accident grav de circulaţie, soldat cu rănirea a cinci persoane, s-a produs sâmbătă, pe DJ211A, în judeţul Brăila, una dintre victime fiind transportată cu elicopterul SMURD la un spital din Bucureşti.
Potrivit IPJ Brăila, accidentul s-a produs în afara localităţii Cuza-Vodă. "Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Vrancea, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 211A, din direcţia Brăila către Constanţa, pe un pod ce face traversarea unui canal de irigaţii, ar fi pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile", precizează sursa citată.
În urma accidentului a fost rănită femeia care conducea autoturismul, dar şi pasagerii - un bărbat de 40 de ani, o tânără de 18 ani şi două minore în vârstă de 10 şi 15 ani, toţi din judeţul Vrancea. Toţi sunt transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit dosar penal şi sunt continuate cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News