Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Două autocare s-au ciocnit: 38 de persoane și-au pierdut viața și 87 au fost rănite. „A fost un accident serios” - VIDEO
WhatsApp
Treizeci şi opt de persoane au murit şi 87 au fost rănite în coliziunea a două autobuze în Senegal, au anunţat duminică serviciile de pompieri, informează AFP.
Două autocare s-au ciocnit: 38 de persoane și-au pierdut viața și 87 au fost rănite. „A fost un accident serios” - VIDEO

Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora locală 03.15 (01.15 GMT), în apropiere de oraşul Kaffrine, la 250 km sud-est de capitala Dakar.

Victimele au fost transportate la spitalul din Kaffrine, carcasele autobuzele au fost îndepărtate de pe şosea, iar aceasta a fost redeschisă pentru trafic, a indicat brigada naţională de pompieri.

„A fost un accident serios. Sunt 125 de victime, dintre care 38 au murit”, a spus un oficial african.

 

Youtube video image

 

Accidentul din Senegal este cel cu cele mai numeroase victime din ultimii ani



Accidentele de autobuz sunt frecvente în Africa din cauza întreţinerii deficitare a vehiculelor, a şoselelor degradate, dar şi a greşelilor de condus, mulţi şoferi având permise cumpărate de la inspectori corupţi, fără să fi frecventat niciodată o şcoală auto.

Accidentul din Senegal este totuşi cel cu cele mai numeroase victime din ultimii ani.

Săptămâna trecută, cel puţin 14 persoane au murit şi 73 au fost rănite în coliziunea a două autocare la Yamoussoukro (centru), iar 18 şi-au pierdut viaţa într-un alt accident rutier în nordul Nigeriei.

 

Un camion a lovit un cortegiu funerar: 17 persoane şi-au pierdut viaţa şi 22 au fost rănite

 

17 persoane şi-au pierdut viaţa şi 22 au fost rănite duminică într-un accident de circulaţie în provincia Jiangxi, în estul Chinei, a informat presa de stat, relatează AFP.

„Accidentul a făcut 17 morţi, 22 de persoane au fost rănite, răniţii au fost transportaţi la spital”, potrivit canalului de televiziune CCTV, citând autorităţile locale, care a adăugat că, deja, „cauza accidentului face obiectul unei anchete amănunţite”.

„Accidentul de circulaţie major” a avut loc cu puţin înainte de orele 01.00 (sâmbătă, 17.00 GMT) în districtul Nanchang, a indicat postul de televiziune.

La aproximativ o oră după anunţul ştirii, poliţia rutieră din districtul Nanchang a dat recomandări şoferilor, avertizând că regiunea se confruntă cu o „ceaţă deasă”. „Vizibilitatea la volan este proastă. Este o vizibilitate slabă, ceea ce poate provoca cu uşurinţă accidente de circulaţie”, potrivit poliţiei.

„Vă rugăm să fiţi atenţi la farurile de ceaţă (...) încetiniţi, conduceţi cu atenţie, păstraţi o distanţă de securitate în raport cu maşina din faţă, evitaţi pietonii, nu schimbaţi benzile de circulaţie şi nu faceţi depăşiri”, a adăugat poliţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel