20 dec 2024, 15:42
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Ploieşti fac cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pe numele unui bărbat întors recent din Suedia care nu a respectat măsura izolării la domiciliu.
Potrivit unui comunicat emis, joi, de PJ Ploieşti, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti - Secţia nr. 4 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană care avea obligaţia de a se afla în izolare la domiciliu, întrucât revenise în ţară din Suedia, a părăsit imobilul, deplasându-se la cumpărături.
În cauză se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News