Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Donald Trump a dezvăluit detaliul care i-a salvat viața. Motivul pentru care a întors capul: "Nu voi povesti a doua oară"
WhatsApp
Donald Trump a descris pentru prima oară ce s-a întâmplat în timpul încercării de asasinat asupra sa și ce a putut vedea de pe scenă.

Publicitate

Donald Trump a acceptat oficial nominalizarea de candidat la alegerile prezidențiale din partea Partidului Republican. Acesta a vorbit la Convenția Națională a Republicanilor de la Milwauke și despre momentul încercării de asasinat. 

Acesta a spus că va fi prima și ultima oară când va mai vorbi despre acest moment, pentru că este prea dureros să își aducă aminte. 

"Vreau să mulțumesc tuturor americanilor pentru mesajele pe care mi le-au transmis după încercarea de asasinat care a avut loc asupra mea sâmbătă. După cum știți, dacă glonțul trecea cu un centimetru mai aproape, îmi lua viața. Foarte mulți oameni m-au întrebat ce s-a întâmplat și să le povestesc ce s-a întâmplat. Vă povestesc acum ce s-a întâmplat și nu veți mai auzi povestea asta de la mine pentru a doua oară, pentru că este prea dureros. Era o zi călduroasă, într-o seară frumoasă în Pennsylvania. Muzica era dată foarte tare, iar campania decurgea bine. Am mers pe scenă și mulțimea striga cu putere, toată lumea era fericită. Am început să vorbesc foarte tare, puternic, pentru că vorbeam despre treaba bună pe care administrația mea a făcut-o în privința imigrației la granița sudică, de care sunt foarte mândru.

În spatele și în dreapta mea era un ecran mare, acolo unde era proiectat un grafic cu numărul de treceri ale frontierei în timpul mandatului meu. Cifrele erau absolut uimitoare. Ca să pot vedea acel grafic, am făcut acest gest de a-mi întoarce capul spre dreapta. Eram pregătit să mă întorc chiar mai mult, dar sunt fericit că nu am făcut asta. Am auzit un sunet foarte puternic, șuierător și am simțit că m-a lovit ceva foarte, foarte tare în urechea dreaptă. Mi-am spus 'ce-a fost asta? Poate fi un glonț.' Mi-am dus mână dreaptă la ureche. Am avut mâna acoperită cu sânge, era sânge peste tot. Mi-am dat seama că este un lucru foarte grav, că suntem sub un atac. Până m-am culcat la pământ, gloanțele au continuat să zboare, în timp ce foarte curajoșii agenți de la Secret Service au venit rapid pe scenă. Sunt oameni minunați, care își asumă riscuri mari. S-au pus cu corpurile lor deasupra mea, astfel încât eu să fiu protejat," a spus Donald Trump. 

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel