Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi tineri români, frate şi soră, trimiși în judecată pentru incest. În urma relaţiei nefireşti au venit pe lume doi copii
WhatsApp
Procurorii au trimis în judecată doi tineri, frate şi soră, care timp de doi an ide zile au întreţinut relaţii sexuale, în urma cărora au rezultat doi copii. Micuţii au fost fost abandonaţi, fiind preluaţi de stat pentru a fi crescuţi.
Doi tineri români, frate şi soră, trimiși în judecată pentru incest. În urma relaţiei nefireşti au venit pe lume doi copii

Un caz şocant a ieşit la iveală zilele trecute în judeţul Brăila, după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei a trimis în judecată doi tineri sub acuzaţia de incest.

„Din probele administrate în cauză rezultă că, în perioada 2018 - 2019, fiind rude de gradul II, respectiv frate şi soră, inculpaţii B.F. şi B.A. au întreţinut raporturi sexuale la domiciliul din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, raporturi ce au avut ca urmare conceperea şi naşterea minorilor B.C.R. şi B.R.D.”, au stabilit anchetatorii, potrivit Adevărul.

Copiii au fost preluaţi de către reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului Brăila, în condiţiile în care niciunul dintre cei doi fraţi nu şi-a asumat răspunderea de a-i creşte.

Familia din care provin cei doi tineri este una dezorganizată, dar nimeni nu i-a crezut capabili de incest.

Potrivit articolul 377 din Noul Cod Penal, raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel