Sticlă cu substanţă foarte toxică a fost găsită pe masa din bucătărie lângă cea de ulei. Cei care au dat alarma au fost chiar copiii celor doi care aşteaptă concluzia poliţiştilor de la investigaţii criminale.
Femeia de 61 de ani şi soţul ei, de 72 de ani, încercau să aibă un stil de viaţă sănătos şi consumau, zilnic, salate, spun apropiaţii lor. Soţia s-a plâns, în urmă cu două zile, copiilor, ca şi ea şi bărbatul au probleme la stomac şi stări de greaţă.
„Sunt cam bolnavi. // Fata, uite, du-te la farmacie ! Farmacia e vecină cu noi aicea, ia-le ceva de la farmacie!”, susține o vecină la Știrile PRO TV.
„Cică le-a găsit o sticlă, lângă cea de ulei, probabil că a zis că e oţet şi a picat la roşii, la salată! Crezând că e ulei sau oţet”, spune Viorica Vicescu, farmacistă.
Farmacista i-a sfătuit pe cei doi soţi să cheme ambulanţa, dacă se simt rău în continuare. Aseară, însă, copiii i-au găsit decedaţi.
„Am înţeles că nu s-au mai trezit nici soţul, nici soţia, amândoi I-a găsit morţi, în casă. Tot timpul mâncau natural, din grădină, nu ştiu ce s-a întâmplat”, spune o vecină.
„A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă”, susține Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.
Medicii legişti vor face analize toxicologice, pentru a stabili dacă e vorba despre o otrăvire accidentală cu insecticid- deocamdată singura plauzibilă în cazul morţii subite a celor doi soţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News