Cristi administrează o cafenea în satul Iaslovăţ, lângă Suceava. Două săptămâni de voluntariat în Vama Siret i-au stârnit suspiciuni şi Cristi a decis că e timpul să vadă cu ochii lui cum arată războiul, relatează Observator. Şi, aşa cum Sherlock Holmes îl are alături pe doctorul Watson, Cristi a apelat la prietenul lui frizer, Samuel.
„Ne-am decis sâmbătă să mergem până în Ucraina să vedem care-i situaţia de acolo, dacă e chiar la fel de grav cum se spune la ştiri”, spune Cristi, conform sursei citate.
Şi-au împachetat câteva haine, au făcut un plin, s-au asigurat că au paşapoartele la zi şi duşi au fost. Au condus opt ore până la Kiev.
„Am trecut de undeva de 40-50 de checkpoint-uri”, a spus Cristi.
„Erau oameni cu copiii, cu câini pe care îi scoteau la plimbare, cu bicicletele cu care se plimbau, într-adevăr nu erau la fel de mulţi oameni precum ar fi trebuit să fie, dar erau oameni pe acolo”, mai spune Cristi.
Primele semne că ceva-ceva ar putea fi adevărat au apărut când au vrut să se cazeze. Ucrainenii nu se aşteptau la turişti şi totul e închis. Au dormit în maşină, nemâncaţi. Apoi, s-au convins. Da, e totuşi război.
„Undeva pe la ora 10 s-a dat o rachetă undeva, s-a auzit o bubuitură foarte mare, au început sirenele să sune şi o mai sunat toată noaptea am auzit sirenele”, mai spune românul.
Pentru a trăi războiul ca în filme, Cristi şi Samuel au explorat împrejurimile Kievului.
„O început să se audă bombe, împuşcături, am dat cu maşina cu spatele între nişte copaci, într-o pădurice, am stat acolo ascunşi. Se bombardează! Uite sat fărâmat aici-şa. Un sat întreg e fărâmat aici. Uite aici maşini fărâmate, maşini fărâmate de bombe, o biserică fărâmată.
Era totul distrus, în plus de asta când ne-a oprit soldatul la un checkpoint şi i-am dat paşapoartele o început să se bombardezele chiar lângă noi. Soldatul după ce a ajuns în şanţ ne-a făcut şi nouă semn, am fugit şi noi acolo, ne-am ascuns, am stat vreo zece minute acolo”, a mai spus Cristi.
Cristi şi Samuel sunt de patru zile în Ucraina şi aventura continuă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News