Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Doi români, găsiţi dezbrăcați și cu gâturile tăiate
O femeie în vârstă de 60 ani şi un bărbat de 73 ani au fost găsiţi morţi, în locuinţa femeii din satul bihorean Vaida, dezbrăcaţi şi cu gâturile tăiate, în cadrul investigaţiilor pornite, anchetatorii luând în calcul varianta unui omor urmat de sinucidere şi cea a unei duble crime.
Foto ILUSTRATIV

Cei doi bătrâni trăiau singuri. Femeia, Ildiko, stătea în satul Vaida, după ce s-a despărţit de fostul ei partener care locuieşte la Oradea, iar bărbatul, Laszlo, trăia în satul vecin, Roşiori, ambele localităţi aparţinând de comuna Roşiori.   

Cei doi s-au împrietenit după ce bărbatul a fost părăsit de soţie, care s-a mutat în Ungaria din cauza problemelor pe care el le avea cu băutura. Femeia mai venea doar de Sărbători, explică sătenii motivul pentru care Laszlo făcea vizite aproape zilnice în Vaida, s-o viziteze pe Ildiko, care-i era şi "tovarăş" de pahar. "Amândurora le plăcea băutura, se mai şi certau”, spune unul dintre sătenii care i-au cunoscut.   

Bătrânul a fost văzut de oameni ultima dată pe 15 decembrie iar după trei zile, soţia lui, care venise să-l viziteze, i-a anunţat dispariţia la Postul de Poliţie şi a pornit să-l caute. I-a găsit bicicleta în faţa casei din Vaida, unde locuia prietena lui şi a intrat, descoperind într-una din camere sinistra crimă.   

„Aşa spun oamenii din sat, că i-a găsit dezbrăcaţi, în pielea goală, cu gâtul tăiat şi multe înţepături. Şi apoi a sunat la Poliţie”, zice sursa citată.   

 

Ferecaţi în case  

 

Crima i-a înspăimântat pe oamenii locului, care nu-şi mai lasă deschise porţile nici peste zi convinşi fiind că au un criminal între ei. „Era bătrân, avea 73 ani. Era el, masiv, şi putea să taie gâtul femeii, că era slabă, mică, nu cred că avea 45 kilograme. Dar toată lumea zice că nu şi-ar fi tăiat gâtul, nu prea crede nimeni varianta asta”, spune un alt localnic din Vaida, fără să poată explica, însă, care ar fi fost mobilul unei astfel de grozăvii, în condiţiile în care ambii erau singuri şi săraci. "Numai un bolnav psihic putea să facă aşa ceva. Şi poate e printre noi”, e convins săteanul.   

Între timp, ancheta coordonată de fostul şef al DNA Oradea, Ciprian Man acum procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, este în desfăşurare. Cercetările se realizează, încă, in rem, adică doar pentru faptă, procurorul aşteptând rezultatele testelor ADN dispuse pe probele ridicate de la locul crimei, care ar putea arăta dacă în casa "groazei" a mai intrat şi altă persoană în afară de cei doi.   

Totodată, joi, echipa de investigatori a descins din nou în comuna Roşiori, pentru audieri, oprind inclusiv la sediul Primăriei comunei Roşiori, informează Adevărul. "Nu pot să vă spun nimic. Avem trei maşini de Poliţie în faţa Primăriei, sunt poliţişti în instituţie, se face o anchetă dar până nu vor da ei publicităţii informaţii, eu nu pot să spun nimic", a declarat primarul comunei, Kelemen Zoltan. 

 

[citeste si]

Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
DCNews.ro
3 mar 2021, 18:44
DCMedical.ro
3 mar 2021, 14:33
DCBusiness.ro
3 mar 2021, 23:09
DefenseRomania.ro
3 mar 2021, 18:39
DCBusiness.ro
3 mar 2021, 23:09
DefenseRomania.ro
3 mar 2021, 18:39
DCNews.ro
3 mar 2021, 18:44
DCMedical.ro
3 mar 2021, 14:33
Spectacola.ro
3 mar 2021, 20:34
Spectacola.ro
3 mar 2021, 20:34