Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi români, cercetați pentru trafic de migranţi. Opt străini, descoperiți în automobilele celor două călăuze
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni - I.T.P.F. Timişoara au depistat şase cetăţeni din India şi doi din Pakistan care intenționau să ajungă ilegal în vestul Europei, cu sprijinul a doi cetăţeni români.  Cele două călăuze sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Foto ILUSTRATIV

În data de 01.08.2021, în jurul orei 06.30, în baza unei informaţii deţinute la nivelul sectorului, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, au identificat și oprit, pe raza localităţii Cruceni, două autoturisme conduse de doi cetăţeni români, în vârstă de 31, respectiv 37 de ani.

La verificările efectuate asupra celor două mijloace de transport, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că în interiorul autovehiculelor se mai aflau, în total, opt cetățeni străini. Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei în zona de frontieră, persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituţiei pentru cercetări unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei opt pasageri sunt cetăţeni din India şi Pakistan, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 34 de ani. La cercetări, cetăţenii străini au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, fiind apoi preluaţi, pe rând, de către cei doi cetăţeni români, din apropierea graniţei cu statul vecin, intenţionând să ajungă în municipiul Timişoara, cu ajutorul acestora. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi de trafic de migranţi, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel