Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi români, care ieșeau din țară, s-au ales cu dosare penale. Ar fi câștigat 1300 de euro, dacă și-ar fi dus planul până la capăt
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Caraș Severin, în cooperare cu lucrători din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Belinț, au depistat, în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, doi cetăţeni români care au sprijinit treisprezece cetăţeni afgani, în încercarea de a trece ilegal frontiera. 
Doi români, care ieșeau din țară, s-au ales cu dosare penale. Ar fi câștigat 1300 de euro, dacă și-ar fi dus planul până la capăt

Cei doi cetățeni români sunt cercetați pentru infracţiunea de trafic de migranţi, fiind prezentati instantei care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. În data de 13.10.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Caraș Severin în cooperare cu lucrători din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Belinț au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 13.30, a fost oprit pentru verificări, la ieșirea din localitatea Lugoj, un autovehicul în care se aflau doi cetățeni români. În urma controlului efectuat s-a constatat ca în interior se aflau, în calitate de pasageri, 13 cetăţeni străini, toţi bărbaţi.

Toate persoanele au fost preluate de către poliţiştii de frontieră, care i-au condus pe cetăţenii străini şi pe cei doi români la sediul instituţiei pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului. În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 27 de ani, care au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde.

 

Cei doi cetățeni români au cerut câte 100 euro de la fiecare migrant 

 

Cei doi cetățeni români, în vârstă de 24 respectiv 31 de ani, au declarat că intenţionau să îi ajute pe cei 13 cetăţeni străini să ajungă pe autostrada A6, în schimbul sumei de 100 euro de la fiecare migrant. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei 13 cetățeni străini, iar cei doi cetățeni români sunt cercetați pentru infracţiunea de trafic de migranţi. Pe numele lor,  Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, în baza materialului probator, a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Poliția de frontieră recomandă cetăţenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop (021.9590).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel