Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi români și doi bulgari au încercat să treacă frontiera cu teste PCR false
WhatsApp
Doi  români și doi c etăţeni bulgari au ncercat să treacă graniţa la punctul de trecere Giugiu, prezentând teste COVID false. Bulgarii au declarat că au cumpărat certificatele plătind câte 50 de euro, în timp ce românii au susţinut că au rezultatele testelor de la o clinică din Bucureşti.
Austria. Fiecare cetățean va primi lunar cinci teste COVID gratuite, pe care le va face acasă

Conform unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, doi bărbaţi, în vârstă de 51 de ani, respectiv 19 ani, de naţionalitate bulgară, au fost prinşi, miercuri, în jurul orei 14.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier. Aceştia au prezentat pentru control teste PCR cu rezultate negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-COV-2, cu scopul de a călători în România. Verificările făcute în vamă au arătat că testele sunt false.  "Cei doi bulgari au declarat poliţiştilor de frontieră faptul că au cumpărat testele PCR negative, de la o persoană necunoscută, plătind câte de 50 de euro”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră. 

Trei ore mai târziu, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat în vârstă de 33 de ani şi o femeie de 26 de ani, ambii cetăţeni români, au prezentat autorităţilor teste PCR cu rezultate negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-COV-2, cu scopul de a li se permite intrarea pe teritoriul Bulgariei. "Cei doi români au declarat poliţiştilor de frontieră că au obţinut testele PCR de la o clinică din municipiul Bucureşti, însă nu au putut oferi detalii suplimentare care să conducă la stabilirea identităţii persoanei care le-a întocmit”, precizează sursa citată.

Conform protocolului existent între autorităţile celor două ţări privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, cei doi bulgari au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor, iar românii sunt cercetaţi pentru uz de fals, respectiv complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată. Ei au renunţat la continuarea călătoriei, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie luate măsurile legale ce se impun. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel