Cei doi români care, pe 18 iunie, l-ar fi ucis în bătaie pe Alessandro Castellaccio, au fost arestați sub acuzația de omor voluntar în complicitate.
"L-au lovit cu piciorul în față ca și cum ar fi lovit o minge", au declarat carabinierilor unii martori ai bătăii brutale. Muncitorul român cu care victima a avut cearta inițială nu este anchetat. După cum a fost reconstituit de poliție, străinul nu a reacționat la pumnul dat în nas de bărbatul de 41 de ani.
Arestul pentru cei doi români, ambii rezidenți în Tivoli, a fost declanșat în zorii zilei de miercuri, 28 iunie. Măsura preventivă a fost executată de către Compania de carabinieri din Tivoli, la ordinul Parchetului. Pe lângă activitățile de investigare prompte și eficiente desfășurate de carabinieri, au fost decisive numeroasele mărturii ale persoanelor care au asistat la atacul violent.
Imaginile extrapolate de camerele de luat vederi prezente la fața locului au fost de asemenea, fundamentale și au făcut posibilă identificarea presupușilor autori ai crimei în mai puțin de o săptămână.
Bătaia brutală a avut loc în după-amiaza târzie a zilei de 18 iunie în Via Domenico Giuliani, Tivoli. După cum a reconstituit Arma, Alessandro a mustrat un grup de români pentru că ascultau muzică la volum ridicat și beau bere în fața unui bar din centrul orașului.
„Nu puteți face chiat tot ce vă place, nu sunteți acasă la voi”, ar fi spus Alessandro.
Unul dintre membrii grupului a reacționat ordonându-i să facă liniște: „Taci din gură”, i-ar fi spus acesta.
A urmat o ceartă, care a degenerat apoi într-un masacru violent. Bărbatul de 41 de ani a fost înconjurat de atacatori și lovit „cu o violență fără precedent”.
În ciuda faptului că zăcea inconștient la pământ, cei doi români au continuat să-l lovească cu lovituri în față „ca și cum ar fi lovit o minge”, a povestit unul dintre cei prezenți.
Alessandro a fost salvat cu o ambulanță și transportat la spitalul San Giovanni Evangelista din Tivoli. Starea sa a părut imediat critică, așa că a fost transferat la Policlinico Umberto I din Roma.
Timp de șase zile s-a zbătut între viață și moarte, iar apoi, sâmbătă seara, inima i s-a oprit. Procuratura din Tivoli a dispus efectuarea unei autopsii pe cadavru pentru a stabili cauza morții, conform presei italiene.
--------------------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News