Fetiţa a fost internată la ATI cu COVID-19 joi, iar băiatul vineri, potrivit sursei citate. "Primul copil este o fetiţă de trei ani şi două luni. Al doilea copil internat în ATI COVID este un băiat in vârstă de 3 ani.
La acest moment este stabil hemodinamic şi respirator. Evoluţia din punct de vedere al infecţiei este staţionară, internarea în ATI fiind necesară din cauza comorbidităţilor", a explicat medicul Ioana Mătăcuţă. În spitalele din judeţul Sibiu erau spitalizaţi vineri dimineaţa 280 de pacienţi cu COVID-19, dintre care pe ATI 37 de adulţi şi doi copii, potrivit Prefecturii Sibiu.
Reamintim că în ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 5.593 de cazuri noi de COVID-19, iar 143 de români au murit, după ce s-au infectat cu SARS-COV-2. Până astăzi, 19 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 886.752 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 798.985 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.593 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.105 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 22.020 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 18.03.2021 (10:00) – 19.03.2021 (10:00) au fost raportate 143 de decese (87 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani. 140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News