În ordonanţele procurorilor se arată că în cauză există date şi probe care conturează starea de fapt.
Astfel, în perioada mai 2022 - ianuarie 2023, cei 23 de inculpaţi menţionaţi, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac I şi II, în mod repetat ar fi pretins şi primit diverse sume de bani cuprinse între 50 de euro şi 600 de euro de la persoane care efectuau activităţi de transport călători dinspre Republica Moldova în ţări ale Uniunii Europene şi invers, fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea perioadelor de şedere în Uniunea Europeană de către cetăţeni extracomunitari, arată un comunicat al DNA Timişoara.
La data de 12 mai 2022, unul dintre agenţii de poliţie, în schimbul a 100 de euro, ar fi permis ieşirea din ţară a unui cetăţean român, minor, fără acordul părinţilor sau reprezentanţilor legali.
Totodată, în perioadele 10 august - 29 octombrie 2022 şi 6-7 aprilie 2023, inculpatul Matei Marius Gheorghiţă, în calitate de inspector în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, cu atribuţii de control în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, ar fi pretins şi primit de la o persoană suma totală de 1.200 euro pentru a-şi trafica influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra poliţiştilor de frontieră români şi maghiari şi pe care ar fi promis că-i va determina să-i permită acesteia să tranziteze ilegal frontiera româno-maghiară cu obiecte care făceau parte din patrimoniul cultural naţional mobil (tablouri, statuete).
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News