Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dialog incredibil într-un tren spre Constanța. Controlorul le spune românilor că poartă măști „de proști”
WhatsApp
Controlorul de bilete și unii dintre călători dintr-un tren CFR au fost filmați luni dimineață fără mască, deși purtarea acesteia este obligatorie. Mai mult, controlorul a fost surprins în timp ce le spune călătorilor că nu este nicio pandemie și că purtăm măștile "de proști". 

Imaginile au fost filmate într-un tren pe ruta București-Constanța. Cel care a trimis imaginile la Digi24 spune că CFR călători nu a dat bilete așa încât să se poată păstra distanța între călători. 

Dialog între controlorul de tren și mai mulți călători:

Călător: În situația de față este o pandemie, există o pandemie, iar această pandemie nu poate fi înlăturată...

Controlor de tren: Cine a declarat pandemia în țara asta? E declarată cumva pandemia în țara asta și eu nu știu?

Călător: Da, este pandemie.

Controlor de tren: Ba nu! Mai interesați-vă! În România, Ministerul Sănătății nu a declarat pandemie, vă rog frumos să vă interesați. Deci nu faceți niște afirmații care nu le înțelege nimeni. Pandemia în România nu este declarată de către ministrul Sănătății. Deci încă nu a declarat dacă este pandemie.

Călător: Atunci de ce purtăm măștile astea?

Controlor de tren: De proști, de aia, că nu le purtăm de deștepți, că dacă le purtam de deștepți...

Călător: Putem să le dăm jos? Am insuficiență respiratorie.

Controlor de tren: Din punctul meu de vedere, da. Pe mine nu mă deranjează.

Călător: Nu mi se pare corect. Unii poartă, alții nu. Vi se pare normal, vi se pare corect?

Călător: Eu port mască când am nevoie să port, acum nu pot să port. Haide să ne înțelegem să nu mai facem atâta scandal pentru o nimica toată.

 

„CFR Călători face precizarea că nu tolerează astfel de comportamente”

 

CFR Călători a transmis că s-a autosesizat cu privire la situația semnalată în trenul pe ruta București-Constanța și că a demarat o cercetare internă.

„CFR Călători face precizarea că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu.

Sancțiunile ce se vor aplica vor fi în conformitate cu legislația în vigoare.

Masca de protecție este obligatorie la bordul trenurilor CFR Călători, atât pentru personalul propriu cât și pentru călători", a transmis CFR Călători.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel