"Persoana privată de libertate extrădată în România dintr-o ţară terţă şi confirmată pozitiv la testarea iniţială pentru SARS-CoV-2 a fost retestată, conform metodologiei, iar rezultatul obţinut a fost negativ. Preventiv, se va menţine monitorizarea medicală şi se vor aplica recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov", se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis, duminică, AGERPRES.
În prezent, nu există situaţii în care, în urma testelor dispuse de direcţiile de sănătate publică competente, să fie identificate persoane private de libertate infectate cu virusul SARS-CoV-2, se mai menţionează în comunicat.
ANP anunţa, vineri, că o persoană privată de libertate extrădată în România dintr-o ţară terţă a fost confirmată pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV- 2 şi că, potrivit metodologiei, aceasta se află în custodia Penitenciarului-Spital Bucureşti-Jilava şi urmează a fi retestată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News