Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Danemarca. Proteste anti-restricţii la Copenhaga. Un protestatar a aruncat cu artificii asupra poliţiei - VIDEO
WhatsApp
Două persoane au fost arestate în marja unei manifestaţii împotriva restricţiilor anti-COVID-19 la care au participat circa 500 de persoane, sâmbătă seara la Copenhaga, a anunţat duminică poliţia daneză, informează AFP.
captura video

O persoană a fost arestată pentru că a lansat focuri de artificii asupra poliţiei, iar o alta pentru comportament violent, a precizat poliţia.

Organizat la iniţiativa grupului "Men in Black Denmark", care orchestrează manifestaţii de la sfârşitul anului 2020 împotriva "constrângerii" şi "dictaturii" semi-lockdown-ului anti-COVID-19 impus în această ţară, marşul de protest a avut loc fără incidente majore, însă într-o atmosferă "uneori intensă", potrivit mass-media locale.

Manifestanţii au mărşăluit cu fumigene şi torţe în centrul capitalei daneze, scandând "Libertate pentru Danemarca" sau "Mette, ciao", cu referire la premierul Mette Frederiksen. Au fost lansate petarde şi focuri de artificii.

Manifestaţia a intervenit la o zi după ce o femeie de 30 de ani a fost condamnată la doi ani de închisoare cu executare, pentru că a îndemnat la violenţă în timpul unei reuniuni anti-restricţii, organizată de "Men in Black Denmark" în capitala daneză la începutul lui ianuarie.

Chiar dacă Danemarca a anunţat la sfârşitul lui februarie ridicarea unor restricţii, multe dintre ele au fost prelungite până pe 5 aprilie, cum ar fi închiderea barurilor şi restaurantelor, a celor mai multe instituţii de învăţământ secundar şi superior sau a sălilor de sport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel