Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UPDATE. Cutremur de 6,1 în Afganistan: Crește numărul morților: cel puțin 920 au fost ucise de seism
WhatsApp
Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a ucis 920 de persoane în Afganistan miercuri dimineața devreme, au anunțat oficialii de gestionare a dezastrelor, iar peste 600 de persoane au fost rănite, scrie Reuters.
Cutremur de 6,1 în Afganistan: Cel puțin 280 de persoane au murit

UPDATE 13:50

Bilanțul victimelor va crește, pe măsură ce informațiile sosesc din satele izolate din munți. Până acum sunt 920 de persoane moarte și 600 rănite.

---------------------------------------

 

Cutremurul s-a produs la aproximativ 44 km de orașul Khost, în apropiere de granița cu Pakistanul, a precizat Institutul Geologic al SUA (USGC).

Cele mai multe dintre decesele confirmate au avut loc în provincia afgană Paktika din estul țării, unde 255 de persoane au fost ucise și peste 200 rănite, a declarat un oficial al Ministerului de Interne, Salahuddin Ayubi.

În provincia Khost, 25 de persoane au fost ucise și 90 au fost transportate la spital, a precizat acesta.

"Este posibil ca bilanțul deceselor să crească, deoarece unele dintre sate se află în zone îndepărtate din munți și va dura ceva timp pentru a colecta detalii", a spus oficialul.

 

Cutremurul a fost resimțit de aproximativ 119 milioane de persoane din Pakistan, Afganistan și India

 

Autoritățile au lansat o operațiune de salvare, iar elicopterele au fost folosite pentru a ajunge la răniți și pentru a transporta provizii medicale și alimente, a adăugat el.

Cutremurul a fost resimțit de aproximativ 119 milioane de persoane din Pakistan, Afganistan și India, a precizat European Mediterranean Seismological Centre (EMSC).pe Twitter.

Nu au existat rapoarte imediate privind pagube sau victime în Pakistan.

Dezastrul survine în contextul în care Afganistanul trece printr-o criză economică severă de la preluarea puterii de către talibani în august, în timp ce forțele internaționale conduse de SUA se retrăgeau după două decenii de război.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel