Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nou cutremur în Italia, de magnitudine 3,9. Continuă șirul seismic care a început pe 9 noiembrie
WhatsApp
Cutremur nou în Italia, cu magnitudinea 3,9. Pesaro și Ancona sunt din nou zguduie, iar șirul seimic care a început pe 9 noiembrie poate continua în următoarele zile.
Cutremur nou în Italia, de magnitudine 3,9. Continuă șirul seismic care a început pe 9 noiembrie

A avut loc un nou cutremur, aseară în regiunea Marche, Italia. Acesta a prezentat o magnitudine de 3,9 la ora 20.41, cu epicentrul la aproximativ cincisprezece kilometri în largul coastei dintre Ancona și Pesaro și la o adâncime de 10 kilometri - relatează Il Messaggero.

Seismul a fost resimțit distinct în toată regiunea Marche.

Acesta a fost ultimul cutremur dintr-un șir seismic care a început în dimineața zilei de 9 noiembrie cu un cutremur cu magnitudinea 5,7, resimțit de la Milano la Roma, însă pot urma și altele în continuare.

Tot ieri, cu puțin timp înainte de ora 19.00, un cutremur seismic foarte puternic (magnitudine 4,1) a fost resimțit în Ancona. De fapt, cutremurele dinspre mare nu s-au oprit niciodată.

 

Cutremur: undele seismice au ajuns la Milano, Veneția, Roma, Bari, Pesaro și Ancona

 

Încă din noaptea de 9 noiembrie spre 10 noiembrie s-a resimțit un roi seismic cu epicentrul în largul coastelor regiunii Marche, după puternicul cutremur cu magnitudinea de 5,7 înregistrat pe 9 noiembrie la ora 7.07.

De atunci au fost înregistrate peste 10 cutremure, potrivit datelor Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV), toate cu magnitudinea cuprinsă între 2,0 și 2,8, însă cel de aseară târziu, a fost din nou, unul mai semnificativ, având magnitudinea de 3,9.

Italia a fost lovită de peste 30.000 de cutremure medii și puternice (adică orice eveniment mai mare de gradul IV pe scara Mercalli) în ultimii 2.500 de ani și de șapte cutremure cu o magnitudine de 6,5 sau mai mare numai în secolul XX. 

Vezi și

 

Care sunt zonele din Italia cu cel mai mare risc de cutremur - harta

 

Unele părți ale țării prezintă un risc mai mare de a se confrunta cu cutremure decât altele. Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie din Italia (INGV) estimează că "cele mai puternice cutremure [...] sunt așteptate în Calabria, în sud-estul Siciliei, în Friuli Venezia-Giulia și de-a lungul Apeninilor centrali și sudici". 

Cu toate acestea, există, de asemenea, un risc semnificativ în peninsula Salento din Puglia, pe coasta tireniană atât în Toscana, cât și în Lazio, în câmpia Po și în lanțul alpin, explică institutul.

În ceea ce privește zonele cu risc scăzut, Sardinia este regiunea italiană cu cel mai mic risc seismic.

Continuă știrea aici...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel