Tribunalul Bihor a dispus condamnarea lui Hamza la 2 ani şi 5 luni de închisoare cu suspendare pentru operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, hotărârea judecătorească nefiind, încă, definitivă.
Cazul vizează fapte comise de Hamza în ianuarie anul trecut. Bărbatul şi-a sunat victimele şi s-a dat drept "doamna Elena", reprezentantă a unei organizaţii care desfăşoară cursuri de recalificare profesională.
Prima victimă a fost o orădeancă în vârstă de 31 de ani, căreia nici măcar nu i s-a părut ciudat că nu trebuie să facă înscrierea la curs personal, ci ajunge să trimită printr-o persoană indicată de „doamna Elena” documente precum copii după actul de identitate, extrasul de cont de la banca unde îşi încasează salariul şi, totodată, cardul de credit, precum şi codul PIN al acestuia, sub pretextul că documentele solicitate sunt necesare pentru înscrierea la cursurile respective.
Ca oferta să fie şi mai atractivă, Hamza i-a promis victimei că, în cadrul proiectului, îi va putea achita şi datoriile acumulate pe respectivul card de credit, relatează Adevărul. Imediat ce a primit cardul de credit, Hamza i-a scos toţi banii rămaşi.
Hamza a folosit oarecum acelaşi scenariu şi în cazul celeilalte victime. În acest caz, însă, femeia nu i-a trimis cardul, ci doar copia actului de identitate şi extrasul de cont. Cu cele două documente în mână, impostorul a sunat la Call center-ul băncii, dându-se drept victima sa şi cerând informaţii despre sold, respectiv sprijin pentru efectuarea unui transfer bancar.
Cum însă nu a sunat de pe numărul de telefon declarat în relaţia cu banca, bărbatul fost refuzat. Ca atare, Hamza a găsit o metodă ca să fenteze banca. A intrat la un Orange Shop, a prezentat copia cărţii de identitate a victimei sale şi a obţinut de la operator o cartelă SIM nouă, căreia îi era atribuit numărul de telefon al victimei. Pe româneşte, a clonat cartela SIM a victimei sale, care a rămas în acest fel cu un număr blocat.
Imediat după aceea, bărbatul a sunat din nou la Call Center-ul băncii, şi, prezentându-se din nou ca şi cum ar fi victima, avându-i şi actele acesteia în mână, a parcurs toţi paşii de verificare a identităţii, obţinând apoi sprijin pentru activarea serviciului de smart mobile banking.
Prin respectiva aplicaţie, a transferat suma de 5.800 lei din contul persoanei vătămate în contul său deschis la Banca Transilvania.
Urmarea? Hamza Andras a fost arestat în februarie anul trecut şi trimis în judecată pe 3 martie 2020, în stare de arest preventiv, în urma procesului declanşat la Tribunalul Bihor, bărbatul fiind condamnat cu suspendare, obligat la muncă în favoarea comunităţii dar şi returnarea pagubei. Hotărârea judecătorească nu este definitivă, putând fi atacată, cu apel, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.
Între timp, Hamza a fost eliberat din arest şi se află sub control judiciar, el fiind judecat, încă, în alte două cauze asemănătoare: una la Tribunalul Bihor şi una la Judecătoria Oradea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News