Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cum a fost omorâtă adolescenta de 17 ani din Ploieşti. Ucigașul ei, zis ”Specialu”, a ajuns după gratii
WhatsApp
Constantin I, zis ”Specialu”, prahoveanul de 48 de ani acuzat că a ucis o adolescentă de 17 ani, cu care avea o relaţie amoroasă, a fost arestat pentru 30 de zile printr-o decizie a Tribunalului Prahova, dată vineri, 9 aprilie. Bărbatul urmează să fie încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a IJP Prahova.

Potrivit unor surse, cu puţin înainte să o ucidă, bărbatul a întreţinut relaţii sexuale cu fata. Procurorii nu au reţinut însă şi acuzaţia de act sexual cu un minor, pentru că victima avea 17 ani, iar relaţia intimă a fost consimţită. Sunt încă dubii cu privire la modul în care a murit adolescenta. Într-o primă fază s-a discutat despre omor prin sufocare, doar că la necropsie, medicul legist ar fi descoperit o urmă de lovitură în zona capului. Rezultatele finale ale necropsiei încă nu au sosit. Constantin I. le-a mărturisit anchetatorilor că nu a premeditat fapta, iar gestul său a fost în baza unui impuls de moment.

Bărbatul a ucis-o pe L.T., adolescenta de 17 ani, miercuri, 7 aprilie, cel mai probabil în prima parte a zilei, spun surse judiciare. Cei doi se întâlneau pe ascuns într-o clădire dezafectată din Ploieşti, unde cândva era baia publică. Relaţia era una secretă, deoarece bărbatul este căsătorit şi are doi copii, iar fata era încă minoră.

citeste si: Ea este fata de 17 ani ucisă la Pitești: Amantul ei, tatăl a trei copii, reținut

Mama ei ştia însă depsre relații fiicei sale și tot ea a fost cea care a alertat poliţiştii, joi seară, în jurul orelor 18.00, atunci când fata nu s-a întos acasă şi nu a mai răspuns la telefon. Femeia le-a spus anchetatorilor că bănuieşte că fiica ei este împreună cu bărbatul respectiv, iar poliţiştii au pornit pe urmele lui. Au mers acasă la el, în satul Hăbud, din comuna Şirna şi l-au luat la audieri, scrie adevarul.ro.

Într-o primă fază, individul nu a recunoscut nimic, dar, după ore de audieri, a mărturisit tot. Joi dimineaţă le-a indicat poliţiştilot inclusiv locul unde o ucisese pe mult mai tânăra sa iubită. Conflictul dintre cei doi ar fi pornit de la bani. Potrivit unor surse judiciare, fata îi reproşase bărbatului că nu i-a dat banii promişi. Se pare că Ispas i-ar fi spus fetei că-i va oferi cadou 1.000 de lei, dar i-ar fi dat doar un sfert din sumă. Fata i-a reproşat acest lucru şi l-a ameninţat că, dacă nu se va ţine de cuvânt, va face relaţia lor publică şi va merge inclusiv la soţia lui. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel