Premierul Italiei, Mario Draghi, a răspuns pozitiv la invitaţia preşedintelui rus Vladimir Putin de a veni în vizită la Moscova "cât mai curând posibil", a anunţat joi, din capitala rusă, ministrul afacerilor externe italian Luigi Di Maio, informează AFP.
"Am răspuns pozitiv la invitaţia preşedintelui Putin adresată preşedintelui (consiliului de miniştri) Draghi pentru o vizită aici, la Moscova, şi suntem în curs de coordonare cu ministrul (afacerilor externe rus Serghei) Lavrov asupra datei acestei întrevederi, cât mai curând posibil", a declarat şeful diplomaţiei italiene în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul rus.
Acest anunţ intervine în timp ce tensiunile rămân puternice între Rusia şi Occident asupra crizei ucrainene.
"Escaladarea situației din jurul Ucrainei se dezvoltă doar în mintea politicienilor și a mass-mediei din Occident". Acest lucru a fost declarat de Serghei Lavrov, în deschiderea discuțiilor cu Luigi Di Maio. Ministrul italian de externe: "Pentru o soluție diplomatică, contați pe noi", potrivit Corriere.
Autoritățile militare ruse au dat asigurări că noile unități blindate au început să se retragă dintr-o zonă din apropierea graniței cu Ucraina pentru a se întoarce în cazărmi, după ce se vor încheia unele manevre în această zonă a țării. Fără să precizeze destinația lor, ministerul a precizat că vor parcurge o distanță de o mie de kilometri.
Rusia a expulzat un diplomat american, Bartle Gorman, care este adjunctul ambasadorului SUA la Moscova, iar Washingtonul urmează să reacţioneze faţă de această măsură, a anunţat joi ambasada, potrivit agenţiei RIA, preluată de Reuters.
Nu a fost deocamdată comunicată justificarea Moscovei pentru expulzarea diplomatului american.
Pe de altă parte, ambasadorului SUA la Moscova, John Sullivan, i-a fost remis tot joi răspunsul Rusiei la contra-propunerile făcute de Washington către Moscova, care în decembrie a transmis SUA şi NATO un set de cereri privind arhitectura de securitate europeană.
Rusia doreşte în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est şi retragerea trupelor şi armamentelor amplasate în ţările ce au aderat la această alianţă după 1997, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News