Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
COVID-19. Țările UE caută să simplifice călătoriile. Noi reguli vor intra în vigoare la 1 februarie
WhatsApp
Noi reguli vor fi adoptate în Uniunea Europeană în ceea ce privește călătoriile. 
Fotografie creată de Markus Spiske, de la Pexels

Cetățenii ar trebui să poată călători în întreaga Uniune Europeană cu dovada de vaccinare, dovadă de trecre prin boală sau cu un test negativ, fără a fi nevoiți să se confrunte cu măsuri de carantină sau de testare suplimentară, în conformitate cu noile reguli neobligatorii pentru călătorie, scrie politico.eu.

Scopul este de a „ține cont de avantajul situației individuale a persoanelor, în special a persoanelor vaccinate, și de a limita pentru acestea cât mai mult posibil restricțiile de călătorie în Europa”, a declarat secretarul francez pentru Afaceri Europene, Clément Beaune.

Călătorii vor putea intra liber într-o țară dacă au avut primul vaccin cu maximum 270 de zile în urmă sau dacă au primit vaccinul de rapel. Acest lucru este valabil și pentru persoanele care s-au recuperat de COVID-19 în ultimele 180 de zile și pentru pasagerii cărora li s-a făcut un test PCR cu 72 de ore înainte de sosire sau un test antigen cu 24 de ore înainte.

Cine face excepție 

 

O excepție va fi în cazul țărilor din categoria cea mai înaltă de risc, „roșu închis” pe harta de risc cu coduri de culori a Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. În prezent, cea mai mare parte a UE se încadrează în această categorie.

Noul cadru va intra în vigoare la 1 februarie. Noile măsuri modifică, de asemenea, harta existentă a ECDC, care servește în prezent drept bază pentru restricțiile de călătorie.

Țările UE ar trebui să încerce să intensifice eforturile de secvențiere pentru a detecta orice variante care reprezintă 1% sau mai puțin din cazuri.

Omicron, răspândire largă 

 

Schimbările regulilor vin pe măsură ce varianta Omicron se răspândește în întreg blocul comunitar. Spre deosebire de valuri anterioare, creșterea cazurilor nu a provocat în mare măsură creșteri ale mortalității, unii experți în sănătate prognozând încheierea fazei acute a pandemiei în Europa.

Comisarul pentru sănătate, Stella Kyriakides, a spus că este timpul să se pună capăt măsurilor care au făcut călătoriile „mai greoaie și mai puțin previzibile în UE”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel