Doi cetățeni români care primiseră și urmau să depoziteze țigările sunt cercetați pentru contrabandă. În data de 19 februarie, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halemu – județul Satu Mare, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat, pe direcția localității Porumbești, un aparat de zbor de mici dimensiuni (dronă), care transporta un colet. În urma cercetării zonei, polițiștii de frontieră au depistat, în apropierea localității, la aproximativ 2 km de frontiera cu statul vecin, două persoane care au preluat un colet învelit în folie neagră și l-au încărcat într-un autoturism.
În cel mai scurt timp au fost anunțate despre acest eveniment autoritățile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.
Persoanele, autoturismul și coletul au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii țigărilor, a rezultat cantitatea de 500 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty free, în valoare de 5.850 lei.
Autoturismul, în valoare de 35.000 lei, și țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
În data de 17 ianuarie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 9.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 91.000 de lei.
Pe timpul acţiunii, în jurul orelor 18.45, un echipaj format din poliţişti de frontieră a observat pe direcţia localităţii de frontieră Racovăţ, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, mai multe persoane care transportau dinspre teritoriul ucrainean către teritoriul naţional colete voluminoase.
Pentru reţinerea persoanelor, poliţiştii de frontieră au efectuat somaţiile legale prin voce, însă pentru că persoanele nu s-au supus, colegii noștri au folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale. Coletele transportate au fost abandonate pe teritoriul naţional, în timp ce persoanele au fugit pe teritoriul ucrainean. Imediat au fost anunţate autorităţile de frontieră ale statului vecin despre caz.
La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete se aflau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 180.000 de ţigarete (9.000 pachete), în valoare de 90.900 de lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere ilegală în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News