Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Comisia Europeană, concurs pentru tinerii regizori din UE
WhatsApp
Tinerii regizori din UE au şansa să-şi vadă propriile lor poveşti #EUandME transpuse direct pe marele ecran. În cadrul noului concurs al campaniei Comisiei Europene, #EUandME, lansat în 24 august, vor fi selectaţi cinci regizori talentaţi, care vor avea ocazia să lucreze sub îndrumarea unor directori de film din Europa, premiaţi la nivel internaţional.

Tinerii interesaţi sunt invitaţi să prezinte o idee pentru un scurt-metraj despre o poveste legată de impactul pe care UE îl are asupra vieţii cotidiene a cetăţenilor săi. Înscrierile se pot face între 24 august şi 31 octombrie prin completarea formularului de înregistrare online.

Aplicaţia trebuie să conţină un sinopsis al fimului, un scurt clip filmat cu telefonul mobil în care să explice conceptul dar şi motivaţia lor (ambele în limbile română şi engleză), dar şi un link spre un scurt-metraj pe care l-au realizat în ultimii 5 ani. Concursul este destinat tinerilor regizori europeni, cu reşedinţa în Uniunea Europeană, care la momentul încheierii perioadei de înscriere (31.10.2018) au între 18-35 de ani. Înscrierile trebuie să fie individuale.

Juriul va face câte două nominalizări pentru fiecare din cele cinci categorii: mobilitate, sustenabilitate, abilităţi & afaceri, digital, drepturi. Iar începând din ianuarie 2019, publicul îşi va putea vota online favoriţii. Cei cinci câştigători vor primi câte un grant în valoare de 7.500 euro pentru a-şi transpune ideile pe peliculă până la data de 30.04.2019, urmând ca în iunie 2019 să aibă loc o festivitate de premiere.

Campania #EUandME a fost lansată în luna mai 2018 şi se adresează cu precădere tinerilor, fiind derulată în cele 28 de state membre UE, pe o perioadă de 18 luni. Prin aceste iniţiative, precum producţia şi difuzarea unor filme de scurt-metraje, sunt promovate oportunităţile de care pot beneficia cetăţenii UE pentru a-şi atinge potenţialul şi a-şi lărgi orizonturile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel