Ministerul cipriot al Transporturilor a anunţat că persoanele care sosesc din orice ţară pot intra în Cipru fie prezentând un certificat de vaccinare sau de recuperare după COVID-19, fie un test COVID-19 negativ.
Călătorii nu vor mai fi obligaţi să facă un test COVID-19 la intrarea în ţară, iar persoanele cu vârsta sub 12 ani vor fi scutite de orice control al testului COVID-19.
În cazul persoanelor vaccinate nu va exista o dată de expirare în cazul dozei booster, în timp ce schema completă de vaccinare iniţială - de exemplu, primele două doze sau o doză unică în cazul vaccinului Johnson - va fi valabilă nouă luni de la data ultimei doze administrate.
Ministrul Sănătăţii, Michalis Hadjipantelas, a declarat că situaţia epidemiologică din Cipru este cea mai bună din ultimele cinci luni, iar acest lucru a permis ridicarea obligativităţii prezentării unui SafePass la intrarea în magazine şi mall-uri, cu excepţia restaurantelor şi a altor locuri din industria ospitalităţii.
El a afirmat că va discuta marţi cu echipa de oameni de ştiinţă care consiliază guvernul şi apoi va face o propunere guvernului pentru relaxarea în continuare a măsurilor interne încă în vigoare. Cabinetul se va reuni miercuri pentru a aproba orice modificare.
Ministrul a precizat însă că ridicarea obligativităţii purtării măştii în interior va fi una dintre ultimele măsuri care vor fi anunţate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News