Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cioban, înjunghiat la o stână de un coleg. Grav rănit, bărbatul a ajuns pe masa de operație
WhatsApp
Un bărbat a fost grav rănit în urma unui conflict izbucnit pe fundalul consulului de alcool, la o stână din satul Holda, orașul Broșteni, în județul Suceava.
injunghiat_cutit

Evenimentul a avut loc miercuri, 8 septembrie. Polițiștii au stabilit că mai multe persoane consumau băuturi alcoolice la o stână din zona denumită „Căboi”. Martorii au povestit că între bărbatul rănit (61 ani) și un alt bărbat (57), ambii ciobani, a izbucnit un conflict. În timpul disputei, bărbatul de 57 ani l-a înjunghiat pe celălalt cu un cuțit.

Martorii au precizat că, bărbatul rănit a încercat primul să-și lovească adversarul, însă nu a reușit. Abia după asta, celălalt cioban l-a înjunghiat. Un localnic din Broșteni, care trecea întâmplător în zonă, s-a oprit și a decis să-l transporte pe bărbatul rănit la spital. De precizat că în zonă nu este semnal de rețea telefonică, scrie newsbucovina.ro. 

Șoferul l-a transportat pe rănit în direcția Vatra Dornei, pe drum sunând 112. Rănitul a fost preluat în drum spre Vatra Dornei de un echipaj medical. Inițial, el a fost transportat la UPU Vatra Dornei, cu plagă înjunghiată subcostală stânga. Ulterior, bărbatul a fost transferat la SJU Suceava, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat penal pentru tentativă de omor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel