Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
China construiește în Ungaria o fabrică de baterii electrice de 7.3 miliarde de euro 
WhatsApp
Grupul chinez CATL a anunţat vineri că va construi în Ungaria o uzină de baterii electrice în valoare de 7,3 miliarde de euro, în condiţiile în care cel mai mare producător mondial de baterii pentru autovehicule se pregăteşte să răspundă unor comenzi crescute venite din partea constructorilor de automobile, transmite Reuters.
Rusia a început să livreze Ungariei mai mult gaz decât era prevăzut în contract

CATL a precizat că lucrările de construcţie la uzina sa de baterii cu o capacitate de 100 GWh, ce va fi amplasată în oraşul Debreţin, estul Ungariei, cea mai mare investiţie de peste hotare a grupului chinez, vor începe în acest an, după obţinerea aprobărilor necesare, urmând să se întindă pe o perioadă de maxim 64 de luni.

La finalizare, aceasta ar urma să fie cea mai mare uzină de celule pentru baterii electrice din Europa şi, de asemenea, a doua facilitate de producţie a CATL din regiune. La uzina de la Debreţin vor fi produse celule şi module de baterii pentru constructori auto precum Mercedes-Benz, BMW, Stellantis şi Volkswagen.

Această investiţie va marca "un salt uriaş în expansiunea globală a CATL", a subliniat fondatorul şi preşedintele grupului chinez, Zeng Yuqun.

În paralel, compania chineză continuă cu planurile privind debutul producţiei de baterii în America de Nord până în 2026, pentru clienţi precum Ford Motor, în pofida tensiunilor dintre Beijing şi Washington.

Investiţia CATL este crucială şi pentru Ungaria, care a devenit un hub important pentru producţia de vehicule electrice şi baterii în Europa. Debreţin este deja locul unde se construieşte o uzină a grupului auto german BMW, în timp ce rivalul Audi are deja o uzină la Gyor, vestul Ungariei, iar Mercedes-Benz operează o uzină la Kecskemet, centrul Ungariei.

Compania chineză a mai anunţat că examinează de asemenea posibilitatea de a-şi uni forţele cu partenerii locali pentru a pune la punct facilităţi pentru materialele necesare producţiei de baterii în Europa, relatează Agerpres. 

Volkswagen va deschide șase fabrici de baterii electrice în Europa

 

Volkswagen a anunţat joi că împreună cu partenerii săi va investi peste 20 miliarde de euro pentru a produce celule de baterii, ceea ce va duce la crearea a 20.000 de locuri de muncă, transmite Reuters.

Volkswagen vrea să devină cel mai mare furnizor mondial de vehicule electrice la mijlocul acestui deceniu şi în acest sens a dezvăluit o strategie care prevede construcţia a şase fabrici de celule de baterii pentru vehiculele electrice în Europa până la finele acestui deceniu. Împreună, cele şase uzine de baterii din Europa ale Volkswagen vor putea produce celule de baterii cu o capacitate totală de 240 gigawaţi oră pe an în 2030. De asemenea, două facilităţi pentru a produce celule de baterii vor fi construite în America de Nord.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel