Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
CFR Cluj, VICTORIE dramatică în Europa League
WhatsApp
CFR Cluj a învins dramatic formaţia franceză Stade Rennes cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în Grupa E a Europa League la fotbal. 

Campioana României, care câştigase cu acelaşi scor meciul tur, a făcut un pas mare spre calificarea în şaisprezecimile de finală, prin această victorie venită cu destulă şansă, după golul venezueleanului Mario Rondon (87), potrivit Agerpres.

Rondon, care a fost eliminat la scurt timp după gol, a fost unul dintre artizanii victoriei, dar poate şi mai mult victoria i se datorează portarului Arlauskis, care a salvat mai multe goluri ca şi făcute.

Rennes a dovedit că este o echipă valoroasă, a dominat clar jocul şi şi-a creat multe ocazii mari de gol, însă CFR s-a apărat foarte bine şi aşteptat răbdătoare şansa sa, pe care a fructificat-o cu maxim pragmatism.

Bretonii au avut o primă ocazie mare de gol în min. 5, când Hunou a şutat din întoarcere, dar Arlauskis a respins. Portarul lituanian a fost la post (11), la reluarea slabă a lui Bourigeaud. Niang a trimis un şut cu efect în min. 13, dar Arlauskis a scos în corner. Raphinha (19) a şutat mult peste poartă din careu, după care Arlauskis a mai salvat o dată golul, la mingea trimisă cu capul de Niang (35). Singura oportunitate a ardelenilor din prima repriză a fost o lovitură de cap a lui Deac (33), prinsă fără emoţii de Salin.

CFR a urcat mai multe după pauză şi aşa a venit prima ocazie veritabilă a clujenilor, în min. 51, când Salin a respins foarte bine şutul de la distanţă al lui Culio.

Arlauskis a respins miraculos şutul lui De Castillo (54) din centrul careului. Arlauskis a prins mingea expediată de la distanţă de Bourigeaud (76), iar un minut mai târziu a salvat un nou gol, respingând de sub transversală (77) şutul lui Bourigeaud de la mare distanţă.

Rondon a avut o mare şansă de a deschide scorul (82), dar a trimis pe lângă poartă din poziţie ideală. Venezueleanul a reuşit să marcheze singurul gol al partidei (87), cu o lovitură de cap din 6 metri, la cornerul lui Deac. Sud-americanul a fost eliminat în min. 90, după o intrare dură la Gnagnon.

Ultimele minute au fost dramatice, cu Rennes asaltând poarta lui Arlauskis, care a fost de neînvins. Lituanianul a reţinut şutul de la circa 30 de metri al lui Maouassa (90+2) şi a scor şutul lui Gnagnon din unghi (90+6). Oaspeţii au trimis mingea în plasă, prin Siebatcheu (90+4), dar golul a fost anulat pentru un henţ evident.

Rennes a încheiat meciul cu 61% posesie şi cu 10-3 la şuturile pe poartă, dar este eliminată din competiţie după acest eşec.

CFR Cluj mai are nevoie de un singur puncte pentru a se califica în primăvara europeană, după ce Celtic a învins-o pe Lazio la Roma cu 2-1.

Meciurile următoare vor avea loc pe 28 noiembrie, Lazio - CFR Cluj şi Celtic - Rennes.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
pixel