Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cetatea Sarmizegetusa Regia se redeschide. Veste proastă pentru turiști
WhatsApp
Cetatea Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, se va redeschide sâmbătă pentru turişti, însă vizitatorii vor trebui să meargă pe jos circa 5,5 kilometri până la sit deoarece drumul de acces rămâne, în continuare, restricţionat pentru circulaţia maşinilor.

"Drumul Judeţean 705A, care face legătura între Orăştie - Costeşti - Sarmizegetusa Regia, rămâne în continuare închis traficului auto pe sectorul cuprins între Remiza Valea Albă (km 33+370) şi parcarea de la intrarea pe aleea pietonală", se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara, remis AGERPRES.

Autocarele sau maşinile pot fi lăsate la intersecţia de unde se intră în zona numită "Valea Albă" şi de aici îşi pot continua drumul pe jos, circa 5,5 kilometri, până la Sarmizegetusa Regia.

"Şoferilor li se recomandă atenţie sporită în zonele semnalizate de pe DJ 705A în care există surpări de maluri. La circa un kilometru în amonte de Costeşti, pe o porţiune de drum de circa 30 de metri se circulă doar pe o singură bandă", precizează CJ Hunedoara.

În urmă cu o săptămână, în urma ploilor torenţiale produse în zona Munţilor Şureanu au avut loc alunecări de teren pe versantul Feţele Albe, care au blocat complet accesul auto şi pietonal pe DJ 705A, în zona Valea Albă. De asemenea, pe zona pietonală s-au semnalat alte două alunecări de teren care au îngreunat accesul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Cultura si Traditii Vezi toate articolele
pixel