Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Certificatul COVID impus de Macron în Franța, o formă de control al identităţii, avertizează Comisia pentru Libertăți
WhatsApp
Permisul sanitar, obligatoriu, de miercuri, în Franța pentru accesul în mai multe categorii de locuri publice - precum muzee, cinematografe sau alte spații culturale - generează noi controverse, după avertismentul lansat de Comisia Națională pentru Informatică și Libertăți (CNIL).
Certificatul COVID impus de Macron în Franța, o formă de control al identităţii, avertizează Comisia pentru Libertăți

Șefa CNIL, Marie-Laure Denis, a indicat că, prin instituirea obligativității de a prezenta permisul sanitar, sunt afectate drepturile fundamentale şi că sunt necesare răspunsuri privind oportunitatea acestei măsuri.

„Pentru a accepta o asemenea extindere, Parlamentul trebuie să stabilească dacă este indispensabilă pentru gestionarea crizei şi dacă restricționarea libertăților este proporțională. Aprecierea proporționalității depinde de caracterul gratuit sau plătit al testelor COVID-19”, a spus ea într-o audiere în Senatul francez, potrivit Antena 3.

„Dispozitivul va face astfel încât francezii vor trebui să prezinte de mai multe ori pe zi un permis pentru acces la activități curente, ceea ce va genera probabil o formă de control al identității. În principiu, nu ar trebui să existe controlul stării de sănătate la intrarea în locuri publice”, a adăugat aceasta.

Potrivit CNIL, este esențial ca Parlamentul francez să ceară în toamnă o evaluare a tuturor dispozițiilor impuse pentru combaterea pandemiei, mai ales a dispozițiilor digitale, pentru a le anula pe cele a căror utilitate nu s-ar dovedi reală.

 

Proteste ample în Franța

 

În Franța au avut loc în ultima săptămână proteste ample după ce președintele Emmanuel Macron a anunțat că se instituie obligativitatea vaccinării pentru personalul medical şi că se extinde utilizarea Certificatului COVID-19.

Marți, câteva sute de protestatari au pătruns ilegal în primăria din Chambery, o localitate în apropiere de Grenoble.

Aceștia au spart portretele președintelui francez în timp ce  scandau "Nu certificatului sanitar!" şi "Macron, demisia!"

Pe fondul protestelor, guvernul Franței a precizat, miercuri, că nu intenționează să impună obligativitatea utilizării certificatelor COVID-19 pentru accesul în unitățile de învățământ.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel