Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Certificat fals de vaccinare împotriva COVID-19, descoperit la controlul de frontieră Albița
WhatsApp
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat, luni, un tânăr cu dublă cetăţenie, moldovenească şi română, care a prezentat autorităţilor competente un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 fals, emis în Republica Moldova.
Certificat fals de vaccinare împotriva COVID-19, descoperit la controlul de frontieră Albița

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, bărbatul respectiv s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru intrarea în ţară, fiind pasager într-un autocamion.

„Cu ocazia formalităţilor, tânărul a prezentat autorităţilor competente alături de documentele personale de identitate şi un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, emis în Republica Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu corespunde realităţii. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a obţinut certificatul de vaccinare împotriva COVID-19 prin intermediul unei persoane din Republica Moldova, ale cărei date nu le cunoaşte”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii ITPF Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând să fie dispuse măsurile legale.

[citeste si]  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel