Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cel puţin doi morţi şi mai mulţi răniţi în explozia unui autobuz
WhatsApp
Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva au fost rănite, luni seara, într-o explozie a unui autobuz în apropiere de Kampala, a declarat poliţia la două zile după un atac revendicat de gruparea Stat Islamic (SI) în capitala Ugandei, relatează AFP.

''O echipă de specialişti în explozivi a fost trimisă la Lungala, pe autostrada Kampala-Masaka, după o explozie într-un autobuz deţinut de compania Swift Safaris (...) în jurul orei 17:00'' (14:00 GMT) , a declarat într-un comunicat Fred Enanga, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Uganda.

''Până acum au fost confirmate decesele a două persoane'', a spus el, precizând că mai mulţi răniţi sunt evacuaţi.


''Accesul la faţa locului a fost interzis în aşteptarea unei evaluări şi investigaţii amănunţite de către specialişti în explozivi'', a subliniat Fred Enanga.

Localitatea Lungala este situată la aproximativ 35 km vest de Kampala, pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din Uganda şi care leagă această ţară de Tanzania, Rwanda, Burundi şi Republica Democrată Congo (RDC).

Sâmbătă seara, un atac cu bombă a făcut un mort şi mai mulţi răniţi la un restaurant popular din Kampala.

Poliţia a calificat acest act drept ''terorism intern'', atacul fiind revendicat luni de gruparea Stat Islamic din Africa Centrală, realaează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel