Cel puţin treisprezece persoane, între care şapte minori, au murit într-un incendiu de proporţii dintr-un imobil din Philadelphia, informează miercuri departamentul de pompieri din acest oraş din SUA, relatează Reuters şi AFP, scrie Agerpres.
Pompierii din Philadelphia au ajuns la faţa locului la ora 06.40 (11.40 GMT) şi s-au confruntat cu "un foc intens provenind de la al doilea etaj al unei case" cu trei etaje din cartierul Fairmount. "Ne-au fost necesare 50 de minute pentru a controla focul", au precizat ei într-o postare pe Twitter.
Opt persoane au reuşit să iasă din clădire şi şapte copii se află printre cei decedaţi, susţin oficiali ai departamentului de pompieri, care nu au furnizat informaţii privind vârsta minorilor morţi în incendiu.
"Rugaţi-vă pentru aceşti copii", le-a cerut primarul Jim Kenney concetăţenilor săi într-o conferinţă de presă desfăşurată în apropiere.
Un copil şi un adult au fost transportaţi de paramedici la spitale din apropiere. În clădire, care se află în proprietatea autorităţii municipale pentru locuinţe, se aflau patru detectoare de fum, dar ele nu s-au activat după declanşarea incendiului, potrivit oficialilor din cadrul departamentului de pompieri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News