2007. România intră în Uniunea Europeană. Mulţi speră că va fi mai bine. Dar mulţi nu au încredere că îşi mai pot reface relaţia cu ţara. Încă un val de români divorţează de România. Nu e nici primul, nici ultimul.
„Au plecat în valuri oamenii peste hotare. Prima dată au plecat cei care au dus-o foarte foarte rău în comunism și care aveau o sete din aceasta de a trăi în libertate. Au plecat apoi cei care au început să vadă oportunitățile pe care le avea UE în momentul în care ne-am integrat”, a precizat Cristian Păun, economist, la Observator, în seria „Divorţ de România”.
„Între 2000- 2007-2010 a fost exodul cel mai mare de români. Orașe întregi care aproape s-au mutat și e păcat, fiindcă vorbim de 25% din populația României care e plecată din țară”, susține Robert Răducescu de la Asociația România Lombardia.
„Dacă vor face ca noi, le urez noroc de-acum şi le spun cu glasul dulce, că odată plecaţi de acasă, greu te mai întorci din drum”.
Azi, la 15 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, drumul Diasporei pare cu un singur sens.
„Noi îi tratăm pe toţi într-un mare colectivism românesc că "ai noştri, din necaz s-au dus afară şi aşteaptă să se întoarcă acasă". Ei sunt acolo şi o să rămână acolo. Şi copiii lor o să fie în ţările respective”, susține Daniel David, profesor de ştiinţe cognitive, conform sursei citate.
Cât s-a schimbat viaţa lor şi cât s-a schimbat România într-o viaţă de om? Ce am pierdut şi ce am câştigat? 40% dintre emigranții români sunt absolvenți de studii superioare. Ne-am pierdut medici, ingineri, artişti, dar şi meseriaşi preţioşi. În fiecare an, cu toţii trimit în ţară între 3 şi 4 miliarde de euro - mai mult decât investiţiile străine directe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News